Proiect lege

Pentru cei interesati de Reforma Sanatatii din Romania va prezentam:

PROIECT

LEGE PRIVIND ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA SISTEMULUI SANITAR DIN ROMANIA

TITLUL I: SANATATEA PUBLICA

CAP. 1

Dispozitii generale

Art. 1

Sistemul de Sanatate este reprezentat de ansamblul tuturor organizatiilor publice si private, tuturor institutiilor si resurselor mandatate sa mentina, sa imbunatateasca si sa redea sanatatea populatiei. Sistemul de sanatate cuprinde serviciile medicale individuale, serviciile de sanatate adresate populatiei sau anumitor grupuri populationale, cat si activitatile menite sa influenteze politicile si actiunile din alte sectoare care se adreseaza determinatilor socio-economici si de mediu ai sanatatii.

Art. 2

Obiectul prezentului titlu il constituie reglementarea domeniului sanatatii publice pe plan national, sanatatea publica reprezentand un obiectiv de interes social si de securitate, in contextul strategiei globale pentru bunastare si sanatate.

Art. 3

Asistenta de sanatate publica este garantata de stat si finantata de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurarilor de sanatate si din alte surse, dupa caz, potrivit legii.

Art. 4

Responsabilitatea si coordonarea asistentei de sanatate publica revine Ministerului Sanatatii si structurilor sale de specialitate, organizate pe criterii de atributiuni, competente si responsabilitati nationale si teritoriale.

Art. 5

Protectia starii de sanatate constituie o obligatie a tuturor organizatiilor si institutiilor cuprinse in sistemul de sanatate potrivit prezentului titlu

Art. 6

In intelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au urmatoarea semnificatie:

a)Sanatatea publica: stiinta si arta prevenirii bolilor, promovarii sanatatii si prelungirii vietii prin efortul organizat al intregii societati. Asistenta de sanatate publica cuprinde ansamblul unor masuri fundamentale care se adreseaza determinantilor starii de sanatate, protejarii sanatatii populatiei si tratarii bolilor cu impact de sanatate publica

b)Supravegherea epidemiologica: activitatea de colectare sistematica si continua, analiza, interpretarea, evaluarea si diseminarea datelor si informatiilor privind starea de sanatate a populatiei, bolile transmisibile si netransmisibile, pe baza carora sunt identificate prioritatile de sanatate publica si sunt instituite masurile de prevenire si control al bolilor

c)Prevenire si control: aplicarea unor masuri fezabile, cu valoare predictiva pozitiva, pentru eliminarea si evitarea sau influentarea favorabila a unor riscuri si evenimente cu impact negativ in starea de sanatate

d) Monitorizarea riscurilor: identificarea, evaluarea si estimarea gradului in care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viata si de munca si cei rezultati din stilul de viata individual si comunitar influenteaza starea de sanatate a populatiei

e) Promovarea sanatatii: procesul care ofera individului si colectivitatii posibilitatea de a-si controla si imbunatati sanatatea sub raport fizic, psihic si social si de a contribui la reducerea inechitatilor in sanatate

CAP. 2

Principii si domenii de interventie ale sanatatii publice

Art. 7

Principiile care guverneaza sanatates publica sunt:

a) Responsabilitatea societatii pentru sanatatea publica

b) Focalizarea actiunilor de prevenire pe grupuri populationale vulnerabile

c) Preocuparea prioritara fata de determinantii starii de sanatate

d) Abordarea multidisciplinara si intersectoriala;

e) Parteneriat activ cu populatia, autoritatile publice centrale si locale, alte institutii si organizatii guvernamentale si nonguvernamentale cu activitate in domeniul sanatatii publice, precum si organisme nationale si internationale cu competenta in sanatate publica

f) Decizii bazate pe dovezi stiintifice

g) Decizii fundamentate conform principiului prevenirii si precautiei in conditii specifice

h) Descentralizarea sistemului de asistenta de sanatate publica

i) Utilizarea unui sistem informational si informatic integrat pentru managementul sanatatii publice

Art. 8

Modalitatile de implementare a principiilor de sanatate publica sunt:

a) Activitate de reglementare in domeniile sanatatii publice;

b) Interventiile si activitatile desfasurate in cadrul programelor nationale de sanatate publica;

c)Avizare/autorizare/notificare privind actiunilor si produselor cu impact asupra sanatatii individuale, comunitatilor si populatiei;

d) Evaluarea impactului asupra sanatatii comunitatilor si populatiei in relatie cu programe, strategii si politici de sanatate ale tuturor sectoarelor de activitate cu impact asupra determinantilor starii de sanatate a populatiei

Art. 9

Functiile principale ale asistentei de sanatate publica vizeaza:

a) Dezvoltarea politicilor, strategiilor si programelor pentru asigurarea sanatatii publice

b) Monitorizarea si analiza starii de sanatate a populatiei, monitorizarea factorilor de risc pentru starea de sanatate,

c) Sanatatea reproducerii

d) Sanatatea mamei si copilului

e) Supravegherea epidemiologica, prevenirea si controlul bolilor

f) Managementul activitatilor de prevenire primara prin imunoprofilaxie activa

g) Prevenirea si controlul epidemiilor si evenimentelor neasteptate in starea de sanatate, dupa caz, instituirea starii de alerta locala, nationala sau transfrontaliera

h) Preventia bolilor netransmisibile

i) Sanatatea in relatie cu mediul

j) Asigurarea capacitatilor de raspuns la dezastre sau amenintarile la adresa vietii si sanatatii populatiei

k) Promovarea sanatatii

l) Evaluarea si asigurarea calitatii serviciilor de asistenta de sanatate publica

m) Cercetarea, dezvoltarea si implementarea unor solutii eficiente de comunicare pentru schimbarea comportamentelor, de informare, educare si comunicare pentru prevenirea imbolnavirilor si promovarea starii de sanatate

n) Colaborarea la procesul de invatamint medical si educational pentru integrarea conceptului de prevenire si precautiune specifica

o) Asigurarea fluxului informational specific national si international specific

p) Siguranta alimentului si promovarea politicilor de nutritie sanatoasa

q) Sanatatea ocupationala

r) Integrarea prioritatilor de sanatate publica in politicile si strategiile sectoriale si in strategiile nationale de dezvoltare durabila

Art. 10

Principalele domenii de interventie ale asistentei de sanatate publica sunt urmatoarele:

a) Elaborarea periodica si realizarea obiectivelor Strategiei si Programelor Nationale de Sanatate Publica; asigurarea implementarii, monitorizarii si evaluarii interventiilor si activitatilor prevazute de Strategia si programele Nationale de Sanatate Publica

b) Prevenirea, supravegherea si controlul bolilor transmisibile si netransmisibile prin:

  1. asigurarea imunizarilor
  2. supravegherea bolilor transmisibile si netransmisibile
  3. reglementarea normativa pentru prevenirea si combaterea bolilor
  4. programe si interventii de prevenire si control organizate la nivel national si/sau local
  5. controlul epidemiilor si supravegherea bolilor cu pondere semnificativa in populatie
  6. pregatirea si planificarea pentru urgentele de sanatate publica
  7. organizarea actiunilor de screening pentru depistarea precoce a bolilor
  8. supravegherea infectiilor nosocomiale si monitorizarea utilizarii antibioticelor

c) Protejarea sanatatii si sanatatea in relatie cu mediu prin:

  1. monitorizarea si modelarea favorabila a factorilor de mediu in relatie cu sanatatea
  2. evaluarea unor factori de mediu nou identificati, cu risc pentru starea de sanatate
  3. definirea standardelor pentru factorii de mediu in relatie cu starea de sanatate
  4. reglementarea calitatii principalilor factori de mediu
  5. stabilirea si reglementarea normelor de igiena comunitara
  6. reglementarea circulatiei bunurilor si serviciilor cu impact asupra sanatatii publice

d) Siguranta alimentului prin:

  1. supravegherea starii de nutritie si a calitatii alimentelor la consumator
  2. reglementarea calitatii principalilor factori alimentari

e) Sanatatea ocupationala prin:

  1. definirea standardelor de sanatate ocupationala
  2. evaluarea riscurilor si morbiditatii in relatie cu sanatatea ocupationala

f)Implementarea prevederilor Regulamentului Sanitar International si ale Deciziilor si Recomandarilor specifice ale Comunitatii Europene

g) Evaluarea starii de sanatate prin:

  1. monitorizarea indicatorilor starii de sanatate conform standardelor internationale
  2. analiza evolutiei starilor morbide si a determinantilor starii de sanatate
  3. evaluarea eficacitatii si eficientei interventiilor si activitatilor din cadrul programelor de sanatate
  4. managementul nevoilor populatiei privind serviciile de sanatate publica
  5. identificarea problemelor si riscurilor de sanatate in comunitati
  6. reglementarea medicinei scolare in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii

h) Promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate prin:

  1. programe de educatie pentru sanatate in scopul promovarii starii de sanatate, care sa raspunda problemelor prioritare de sanatate publica identificate la nivel national si local
  2. campanii de informare-educare-comunicare a populatiei generale, a unor grupuri populationale la risc sau a grupurilor populationale vulnerabile
  3. implicarea comunitatilor locale in protejarea starii de sanatate

i) Managementul sanatatii publice bazat pe:

  1. coordonare si intitiativa in formularea si implementarea politicilor de sanatate publica pe baze stiintifice
  2. evaluarea calitatii resursei umane si a serviciilor de sanatate publica la nivelul comunitatilor
  3. asigurarea coordonarii si cooperarii intersectoriale si multisectoriale in sanatate publica si evaluarea periodica a acesteia, in conformitate cu conceptul UE “Sanatate in toate politicile”
  4. evaluarea impactului politicilor publice asupra starii de sanatate
  5. cercetare in managementul sanatatii publice si a sistemelor de sanatate

j) Inspectia sanitara si controlul in sanatatea publica

CAP. 3

Autoritatile sistemului de asistenta de sanatate publica

Art. 11

In sensul prezentei legi, prin autoritati ale retelei de asistenta de sanatate publica se intelege:

a) Ministerul Sanatatii, autoritatea centrala in domeniul sanatatii publice, organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, ordonator principal de credite, in subordinea Guvernului;

b) Institutul National de Sanatate Publica, unitate de specialitate in domeniul asistentei de sanatate publica la nivel national si regional, cu personalitate juridica, ordonator secundar de credite, in subordinea ministerului sanatatii

c) Directiile de sanatate publica , servicii publice deconcentrate ale ministerului sanatatii, cu personalitate juridica, ordonator de credite, reprezentand autoritatea de asistenta de sanatate publica la nivel administrativ teritorial

Art. 12

a) Atributiile, responsabilitatile, organizarea, reorganizarea si functionarea Ministerului Sanatatii sunt reglementate prin Hotarare a Guvernului si Ordine aferente ale Ministrului Sanatatii

b) Atributiunile, responsabilitatile, organizarea, reorganizarea si functionarea Institutului National de Sanatate Publica sunt reglementate prin Hotarare a Guvernului si Ordine aferente ale Ministrului Sanatatii

c) Atributiunile, responsabilitatile, organizarea, reorganizarea si functionarea directiilor de sanatate publica sunt reglementate prin Hotarare a Guvernului si Ordine aferente ale ministrului sanatatii;

Art. 13

a) Alte institutii/servicii, cu sau fara personalitate juridica, care desfasoara activitati in domeniul asistentei de sanatate publica la nivel national, regional, judetean sau local, aflate in subordonarea/coordonarea ministerului sanatatii, respectiv, in structura sau coordonarea altor altor ministere sau ale autoritatilor administratiei publice, sunt nominalizate prin hotarare de guvern, la propunerea ministerului sanatatii.

b) Institutiile care desfasoara activitati in domeniul asistentei de sanatate publica la nivel national, regional, judetean si local, cu personalitate juridica, aflate in subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sanatatii, se infiinteaza, se reorganizeaza sau se desfiinteaza, la propunerea Ministerului Sanatatii, prin hotarare a Guvernului

c) Directiile/unitatile/serviciile care desfasoare activitati in domeniul asistentei de sanatate publica aflate in subordinea sau coordonarea altor ministere sau ale autoritatii administratiei publice teritoriale se infiinteaza, se reorganizeaza sau se desfiinteaza, la propunerea autoritatii sale ierarhice, cu avizul ministerului sanatatii si prin hotarare a guvernului.

CAP. 4

Dispozitii privind obligatiile persoanelor fizice si juridice

Art. 14

Orice persoana fizica sau juridica, avand calitatea de angajator, este obligata sa asigure fondurile si conditiile necesare pentru:

a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sanatate publica si securitate in munca;

b) aplicarea masurilor de igiena, dezinfectie, dezinsectie si deratizare periodica;

c) vaccinarea si profilaxia specifica impusa de riscurile de la locul de munca.

Art. 15

Cetatenii romani si orice alta persoana aflata pe teritoriul Romaniei, precum si unitatile si agentii economici au obligatia sa respecte masurile de prevenire si combatere a bolilor transmisibile, sa respecte intocmai normele de igiena si sanatate publica, si sa aplice masurile stabilite privind instituirea conditiilor pentru prevenirea imbolnavirilor si pentru promovarea sanatatii individului si a populatiei.

Art. 16

(1) Informatiile privind sanatatea populatiei se pastreaza la autoritatile de sanatate publica teritoriale, regionale sau nationale, la autoritatile de sanatate publica ale ministerelor cu retea sanitara proprie, precum si la institutiile desemnate si pot fi folosite in scopul intocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, in vederea evaluarii starii de sanatate a populatiei.

(2) Folosirea in alte scopuri a informatiilor inregistrate se poate admite numai daca este indeplinita una dintre urmatoarele conditii:

a) exista o dispozitie legala in acest sens;

b) exista acordul persoanei in cauza;

c) datele sunt necesare pentru prevenirea imbolnavirii unei persoane sau a comunitatii, dupa caz;

d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmaririi penale, in conditiile legii.

(3) Pastrarea confidentialitatii informatiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toti salariatii care prin activitatea pe care o desfasoara au acces la acestea in mod direct sau indirect.

Art. 17

(1) Pentru situatii speciale cu implicatii asupra sanatatii publice se constituie stocul de rezerva al Ministerului Sanatatii, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale si alte materiale specifice, iar la nivelul autoritatilor de sanatate publica, rezerva antiepidemica.

(2) Normele metodologice de constituire, pastrare si utilizare a rezervei Ministerului Sanatatii si a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii.

Art. 18

(1) Pentru servicii de asistenta de sanatate publica, efectuate de catre autoritatile de asistenta de sanatate publica la cererea unor persoane fizice si juridice, se percep tarife potrivit reglementarilor in vigoare.

(2) Veniturile proprii obtinute potrivit alin. (1) se folosesc in conditiile legii.

CAP. 5

Utilizarea mass-media in interesul sanatatii publice

Art. 19

(1) Campaniile nationale de informare, educare si comunicare cu privire la teme care privesc sanatatea publica trebuie sa fie avizate de ministrul sanatatii.

(2) Societatea Romana de Radiodifuziune si Societatea Romana de Televiziune sunt obligate ca in cadrul grilelor de programe sa rezerve gratuit spatiu de emisie necesar promovarii campaniilor de informare, educare si comunicare referitoare la teme care privesc sanatatea publica.

CAP. 6

Inspectia sanitara si controlul in sanatatea publica

Art. 20

Atributiile, responsabilitatile, organizarea, reorganizarea si functionarea Inspectiei sanitare si de control in sanatatea publica sunt reglementate prin Hotarare a Guvernului si Ordine aferente ale ministrului sanatatii;

Art. 21

(1) Activitatea de inspectie organizata la nivelul autoritatilor publice teritoriale se deruleaza pe domenii specifice sau prin constituirea unor structuri mixte, cuprinzand inspectia sanitara pentru protectia sanatatii umane si veterinara, protectia consumatorului, protectia mediului natural si urbanizat si a mediului de munca, siguranta alimentului sau, dupa caz, alti factori de risc sau evenimente reglementate, cu impact in starea de sanatate

(2) Activitatea de inspectie in sanatatea publica se exercita de catre personal atestat pe functii publice si imputerniciti, conform competentelor, de autoritatile cu atributii in domeniul controlului la nivel national, regional sau local

(3) Activitatea de inspectie in sanatatea publica se organizeaza si se deruleaza conform normelor generale si specifice elaborate de catre autoritatea in structura careia functioneaza inspectia, cu respectarea prevederilor legale privind sanatatea publica.

Art. 22

(1) Pentru exercitarea activitatii de inspectie in sanatatea publica, personalul imputernicit are drept de:

a) acces in orice tip de unitati, la documente, informatii, conform competentelor;

b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sanatatea publica;

c) a constata si a sanctiona contraventiile prevazute de legislatia din domeniul sanatatii publice.

(2) In situatii de risc pentru sanatatea publica, personalul imputernicit poate interzice punerea in consum, poate decide retragerea produselor, suspendarea temporara sau definitiva a activitatilor, retragerea sau anularea autorizatiei sanitare de functionare, a avizului sanitar, a notificarilor pentru activitati si produse si poate dispune, conform legii, orice alte masuri pe care situatia le impune.

(3) Concluziile activitatilor de control, abaterile de la normele legale, recomandarile si termenele de remediere a deficientelor, precum si alte masuri legale aplicate se consemneaza in procese-verbale de constatare, rapoarte de inspectie si procese-verbale de constatare a contraventiilor, daca este cazul

(4) In exercitarea activitatii, personalul imputernicit asigura pastrarea confidentialitatii datelor, cu exceptia situatiilor care constituie un risc pentru sanatatea publica, caz in care comunicarea se va face prin reprezentantul legal

CAP. 7

Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 23

(1) In termen de 90 zile de la intrarea in vigoare a prezentului titlu, ministerul sanatatii va reglementa, conform procedurii legale, reorganizarea si restructurarea directiilor actuale de sanatate publica , prin transferul unor atributiuni si a personalul calificat in exercitarea atributiunilor transferate, intr-o structura infiintata si organizata la nivelul autoritatilor administratiei publice teritoriale

(2) Transferul atributiunilor si personalului angajat pe functii publice ale serviciului de control in sanatate publica din structura actuala ale directiilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti, va permite, in cadrul procesului de descentralizare, intarirea capacitatii de protejare a cetatenilor si sigurantei sociale din teritoriul administrativ in responsabilitatea administratiei publice teritoriale

(3) In termen de 90 zile de la intrarea in vigoare a prezentului titlu, ministerul sanatatii va elabora sau reaviza, dupa caz, reglementarile legale privind organizarea si functionarea institutiilor prevazute in prezentul titlu.

Art. 24

Prevederile specifice ale prezentului titlu se aplica si de catre ministerele cu retea sanitara proprie respectiv la nivelul tuturor ministerelor si autoritatilor publice centrale si locale cu atributiuni in domeniul responsabilitatii si activitatilor de asistenta de sanatate publica

Art. 25

La data intrarii in vigoare a prezentului titlu, orice dispozitie contrara prevederilor prezentei legi si reglementarile aferente legii se abroga.

TITLUL II

PROGRAMELE NATIONALE DE SANATATE

CAP.1

Dispozitii generale

Art. 26

(1) Programele nationale de sanatate reprezinta cadrul implementarii obiectivelor politicii si strategiei asistentei de sanatate publica de catre Ministerul Sanatatii, ca autoritate centrala a domeniului de sanatate publica.

(2) Programele nationale de sanatate se adreseaza domeniilor de interventie ale sanatatii publice si raspund prioritatilor nationale identificate.

(3) Programele nationale de sanatate reprezinta un ansamblu de actiuni anuale sau multianuale, organizate in scopul evaluarii, prevenirii, tratamentului si controlului bolilor cu impact major asupra starii de sanatate a populatiei

CAP. 2

Finantarea programelor nationale de sanatate

Art. 27

(1) Finantarea programelor nationale de sanatate se realizeazaS

  1. de la bugetul de stat
  2. din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii
  3. din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate
  4. de la bugetul de stat si din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii, prin transferuri din bugetul Ministerului Sanatatii catre bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate
  5. din fonduri externe rambursabile si nerambursabile
  6. din veniturile proprii ale ministerelor si structurilor de executie abilitate acestui scop
  7. din donatii si sponsorizari
  8. din alte surse, potrivit legii

(2) Sumele alocate programelor nationale de sanatate sunt aprobate prin legea bugetului de stat in conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare

(3) Sumele alocate pentru programele nationale de sanatate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse in bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor prin care acestea se deruleaza, si se utilizeaza potrivit destinatiilor stabilite.

(4) Sumele mentionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sanatatii impreuna cu bugetul de venituri si cheltuieli si executia acestuia

(5) Ministerul Sanatatii poate retine la dispozitia sa, din veniturile proprii, o cota de rezerva calculata din totalul fondurilor aprobate pentru programele nationale de sanatate, al carei nivel si mod de utilizare se stabilesc prin hotarare de guvern

(6) Achizitionarea medicamentelor, materialelor sanitare, dispozitivelor medicale si altele asemenea, pentru pacientii cuprinsi in cadrul programelor nationale de sanatate nominalizate prin hotarare de guvern, se realizeaza pe baza de contracte cost-volum si contracte cost-volum-rezultat, pe baza normelor metodologice la prezenta lege.

CAP 3

Atributii in realizarea programelor nationale de sanatate

Art. 28

Programele nationale de sanatate sunt elaborate, monitorizate si evaluate in mod distinct sau in comun de Ministerul Sanatatii si CNAS

Art. 29

Ministerul Sanatatii asigura coordonarea tuturor programelor nationale de sanatate prin indeplinirea urmatoarelor atributii:

a) aproba domeniile prioritare de actiune si strategia programelor nationale de sanatate pe termen scurt, mediu si lung;

b) propune obiectivele anuale sau multianuale ale programelor nationale de sanatate si ale subprogramelor de sanatate, structura programelor nationale de sanatate si a subprogramelor de sanatate, necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor nationale de sanatate;

c) aproba normele tehnice de implementare a programelor nationale de sanatate, dupa caz, impreuna cu CNAS;

d) Programele nationale de sanatate se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Sanatatii inclusiv programele preluate, respectiv transferate, de la Ministerul Sanatatii la CNAS.

e) Hotararea Guvernului privind aprobarea programelor nationale de sanatate cuprinde obiectivele, structura acestora, nivelul, sursele si modalitatile de finantare precum si orice alte conditii si termene necesare derularii programelor.

f) Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate se aproba prin ordin al ministrului sanatatii, prin ordinul presedintelui CNAS sau, dupa caz, prin ordine comune.

Art. 30

CNAS asigura organizarea si monitorizarea programelor nationale de sanatate, aprobate prin hotarare a Guvernului, avand urmatoarele atributii:

a) implementeaza si deruleaza programe nationale de sanatate specifice, conform strategiei aprobate de Ministerul Sanatatii

b) raspunde de asigurarea, urmarirea, evidentierea si controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor nationale de sanatate, precum si de monitorizarea, controlul si analiza indicatorilor fizici si de eficienta si raporteaza Ministerului Sanatatii modul de utilizare a sumelor transferate din bugetul Ministerului Sanatatii

c) transmite Ministerului Sanatatii, trimestrial, anual si ori de cate ori este nevoie, analiza modului in care au fost derulate programele nationale de sanatate.

Art. 31

(1) Programele nationale de sanatate se pot derula prin

  1. structurile de specialitate ale Institutului National de Sanatate Publica si/sau altor institutii nominalizate de catre Ministerul Sanatatii, fiind supuse controlului Ministerului Sanatatii
  2. institutiile/unitatile/servicii desemnate pentru fiecare obiectiv al programelor, coordonate pe plan local de catre structurile de specialitate ale directiilor de sanatate publica.
  3. unitati de specialitate, selectate pe baza criteriilor aprobate prin ordin ai ministrului sanatatii, la propunerea CNAS pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati in relatii contractuale cu CNAS si/sau cu asiguratorii de sanatate cu care CNAS are contracte
  4. pe baza de contractare competitiva pentru alte institutii publice si private si organizatii guvernamentale si neguvernamentale.

(2) In intelesul prezentei legi, unitatile de specialitate sunt: unitati medicale publice si private, institutii publice, furnizori de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale autorizati si evaluati, aflati in relatie contractuala cu asiguratorii de sanatate, precum si alte institutii publice si private si organizatii guvernamentale si neguvernamentale.

(3) Structurile prevazute la alin. (1) pot angaja personal pentru derularea programelor nationale de sanatate ca actiuni multianuale pe toata perioada de derulare a acestora.

(4) Pentru realizarea atributiilor si activitatilor prevazute in cadrul programelor nationale de sanatate, unitatile de specialitate prevazute la alin. (1) pot incheia contracte/conventii civile cu medici, asistenti medicali si alte categorii de personal, dupa caz, precum si cu persoane juridice, potrivit dispozitiilor Codului civil si in conditiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate.

(5) Contractele/conventiile civile incheiate in conditiile alin. (4) de catre unitatile de specialitate stabilite la alin. (2) prevad actiuni multianuale, sunt de natura civila si se incheie pentru toata perioada de derulare a programelor nationale de sanatate.

(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevazute la alin. (4) sunt cuprinse in fondurile alocate programelor nationale de sanatate.

Art. 32

(1) Unitatile medicale cu paturi din reteaua autoritatilor administratiei publice locale pot derula programe nationale de sanatate finantate din urmatoarele surse:

a) bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate

b) bugetul Ministerului Sanatatii, din sumele alocate de la bugetul de stat si din veniturile proprii directiilor de sanatate publica, in baza contractelor incheiate cu acestea, in conditiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate.

(2) Unitatile medicale din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie pot derula programe nationale de sanatate finantate din sursele prevazute la alin. (1) lit. a). Programele nationale de sanatate finantate din sursele prevazute la alin. (1) lit. b) pot fi derulate cu conditia indeplinirii criteriilor de selectie, aprobate prin normele tehnice de implementare ale prezentei legi.

.CAP IV

Dispozitii finale

Art. 33

Unitatile care deruleaza programe nationale de sanatate, respectiv subprograme, au obligatia utilizarii fondurilor in limita bugetului alocat si potrivit destinatiei specificate, cu respectarea dispozitiilor legale, precum si obligatia gestionarii eficiente a mijloacelor materiale si banesti si a organizarii evidentei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram si pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, atat pentru bugetul aprobat, cat si in executie.

Art. 34

Ministerul Sanatatii, respectiv Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, asigura fondurile pentru finantarea programelor nationale de sanatate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari si tertiari, care vor solicita finantarea in functie de realizarea indicatorilor.

TITLUL III

ASISTENTA MEDICALA PRIMARA

CAP. I

Dispozitii generale

Art. 35

Domeniul asistentei medicale primare asigura serviciile medicale specifice de prim contact populatiei deservite.

Art. 36

(1) In cuprinsul prezentei legi urmatorii termeni sunt definiti astfel:

a) medicina de familie – specialitate de sine statatoare care asigura servicii medicale de prim-contact, indiferent de natura problemei de sanatate, in contextul unei relatii continue cu pacientii, in prezenta bolii sau in absenta acesteia, acordate de medicul de familie;

b) medicul de familie – este medicul care urmeaza un program de formare prin rezidentiat si devine specialist in medicina de familie;

c) cabinetul de medicina de familie – este unitatea sanitara de interes public specializata in furnizarea de servicii medicale in asistenta medicala primara, organizat si acreditat conform legislatiei in vigoare;

d) praxisul de medicina de familie – reuneste patrimoniul de afectatiune profesionala, infrastructura cabinetului, aflata in proprietatea sau in folosinta medicului, si clientela;

e) grup de practica – asocierea a doi sau mai multi medici de familie titulari de cabinete de medicina de familie, in vederea furnizarii de servicii medicale si/sau a utilizarii in comun a unor resurse;

f) servicii de asistenta medicala primara sunt:

- servicii medicale furnizate de cabinetul medicului de familie unei populatii desemnate, cu responsabilitatea asigurarii continuitatii actului medical, indiferent de absenta sau prezenta bolii, si integrarea aspectelor fizice, psihologice si sociale ale starii de sanatate in limitele competentei personalului medical, cu accent principal pe preventie si promovarea sanatatii, ingrijirea afectiunilor acute si cronice, ingrijiri la domiciliu si activitati de ingrijiri medicale la nivelul comunitatii deservite; serviciile sunt oferite preponderent de cabinetul de medicina de familie precum si de alte structuri cu personal medical autorizat in acest sens in conditiile legii.

servicii de asistenta medicala comunitara furnizate de asistenta medicala comunitara, mediatorul sanitar destinate cu precadere grupurilor vulnerabile si centrate pe preventie, educatie si informare, precum si servicii oferite de alte profesii in raport cu necesitatile comunitatii

g) echipa de asistenta medicala primara multidisciplinara – include cabinetul medicului de familie precum si asistentul medical comunitar, mediatorul sanitar, moasa, asistent social, fizioterapeut, alte profesiuni cu atributii in domeniul asistentei medicale primare si comunitare precum si personal administrativ.

(2) Aplicarea prevederilor prezentei legi se face in baza urmatoarelor principii:

a) principiul competentei profesionale – conform caruia furnizarea serviciilor de asistenta medicala primara se face in baza competentelor profesionale dobandite

b) principiul echilibrului si al concurentei – conform caruia, infiintarea unui cabinet medical de medicina de familie se va face avandu-se in vedere asigurarea serviciilor medicale in primul rand pentru populatia lipsita de astfel de servicii, pe baza principiilor concurentei loiale in cadrul reglementarilor in vigoare;

c) principiul stabilitatii si continuitatii serviciilor medicale – conform caruia trebuie asigurata populatiei asistenta medicala neintrerupta, pe baza integrarii serviciilor oferite intre toate nivelurile de asistenta medicala si socio-medicala.

d) principiul raspunderii personale – conform caruia, medicul de familie, indiferent de calitatea sa de titular sau angajat al cabinetului medical, este independent din punct de vedere al actului profesional, are drept de decizie si poarta intreaga raspundere a actelor sale.

Art. 37

(1) Medicul de familie este un specialist care a dobandit specialitate corespunzatoare si care isi desfasoara activitatea :

a) pe baza unei liste de pacienti;

b) ca specialist, fara o lista de pacienti.

(2) Medicul de familie acorda ingrijiri persoanelor in contextul familiei si, respectiv, familiilor in cadrul comunitatii, fara discriminare;

(3) Caracteristicile asistentei acordate de medicul de familie sunt urmatoarele:

a) constituie punctul de prim-contact in cadrul sistemului de sanatate, oferind acces nediscriminatoriu pacientilor si ocupandu-se de problemele de sanatate ale acestora;

b) foloseste eficient resursele sistemului de sanatate, coordonand asistenta medicala acordata pacientilor;

c) colaboreaza cu ceilalti furnizori de servicii de sanatate si sociale si asigura continuitatea ingrijirilor acordate pacientilor;

d) promoveaza sanatatea si starea de bine a pacientilor prin interventii adecvate si eficiente;

e) urmareste rezolvarea problemelor de sanatate ale comunitatii, colaborand in acest sens cu autoritatile locale din zona in care i-si desfasoara activitatea.

(4) Medicul de familie trebuie sa urmeze acele stagii de formare care sa-l faca competent din punct de vedere profesional sa furnizeze ingrijirile cuprinzatoare de care are nevoie o persoana.

(5) Educatia medicala specialitate ca si cea continua a medicilor de familie este reglementata de prevederi legale specifice, emise de catre Ministerul Sanatatii si de Colegiul Medicilor din Romania.

Cap. II

Coordonarea si derularea activitatii de asistenta medicala primara

Art. 38

(1) Cabinetul de medicina de familie furnizeaza servicii de asistenta medicala primara asa cum sunt reglementate prin ordin al ministrului sanatatii catre pacientii:

a) asigurati, inscrisi pe lista proprie sau a altor cabinete;

b) neasigurati.

(2) Cabinetul de medicina de familie poate desfasura urmatoarele activitati:

a) interventii de prima necesitate in urgentele medico-chirurgicale;

b) activitati de medicina preventiva;

c) activitati medicale curative;

d) activitati de ingrijire la domiciliu;

e) activitati de ingrijiri paliative;

f) activitati medico-sociale;

g) alte activitati medicale, in conformitate cu atestatele de studii complementare;

h) activitati de invatamant si de cercetare stiintifica, in cabinetele medicilor acreditati pentru acest scop;

i) activitati de suport.

(3) Coordonarea echipei medicale primare multidisciplinare se face de catre directiile de sanatate publica si autoritatile Administrativ teritoriale conform metodologiei elaborate de ministerul sanatatii.

Art. 39

Forma juridica de organizare a cabinetului de medicina de familie

(1) Medicii de familie pot profesa independent, asociati, grupati sau/si sub forma unor societati de asistenta medicala.

(2) Societatile care furnizeaza servicii de asistenta medicala primara pot fuziona numai cu alti furnizori de servicii medicale.

(3) Societatile care furnizeaza servicii de asistenta medicala primara nu pot fi parteneri sau actionari ai companiilor furnizoare de medicamente sau de echipamente medicale.

(4) Companiile furnizoare de medicamente sau de echipamente medicale nu pot infiinta sau administra societati care sa furnizeze servicii de asistenta medicala primara.

(5) Partenerii si actionarii/detinatorii de parti sociale in cadrul societatilor furnizoare de asistenta medicala primara pot fi urmatorii: 1) medici de familie care furnizeaza servicii in cadrul societatii; 2) administratia locala, in al carui teritoriu administrativ se afla societatea care furnizeaza asistenta medicala primara; 3)un asigurator de sanatate; 4) un alt furnizor de servicii medicale

(6) Preluarea activitatii unui praxis existent de catre un alt medic de familie, in conditiile incetarii activitatii medicului titular, se face prin transmiterea patrimoniului de afectatiune profesionala detinut catre medicul sau organizatia care preia praxisul. Noul detinator va aduce la cunostinta autoritatilor de sanatate publica teritoriale, asiguratorilor de sanatate, respectiv pacientilor, preluarea praxisului. Criteriile si metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin ai ministrului sanatatii.

(7) Coordonarea activitatii cabinetelor medicale se exercita de catre medicul titular sau reprezentantul legal al cabinetului.

(8) Cabinetele medicale de medicina de familie pot avea si puncte de lucru secundare.

(9) Punctele de lucru secundare se pot infiinta numai in localitatile din mediul rural.

(10) Punctele de lucru secundare se pot infiinta in localitatea in care isi are sediul cabinetul medical sau intr-o localitate limitrofa daca nu functioneaza un cabinet medical, sau daca acesta nu acopera nevoile de asistenta primara in localitatea respectiva, cu avizul autoritatilor locale.

(11) Punctele de lucru secundare sunt administrate de medicul titular, de medicii asociati sau grupati, desemnati de reprezentantul legal sau de medici de medicina generala care nu au inca drept de a fi titulari de cabinet.

Art. 40

(1) Derularea activitatii in asistenta medicala primara se realizeaza, de regula, cu o echipa de asistenta medicala multidisciplinara.

(2) Echipele astfel constituite pot deservi colectivitati mai mari, in functie de specificul zonei.

(3) Mai multe echipe se pot asocia in retele de asistenta primara prin care se poate asigura continuitatea in acordarea ingrijirilor medicale si in afara orelor de program, in conformitate cu prevederile contractului cadru si a altor prevederi legale in vigoare

(4) Retelele de asistenta primara vor avea acces cu prioritate la finantarea din fondurile publice cu aceasta destinatie

(5) Asigurarea neintrerupta a asistentei medicale se realizeaza si prin centrele de permanenta.

(6) Modul de asigurare a continuitatii asistentei medicale primare la cabinetul medicului de familie este reglementat prin contractul cadru.

(7) Cabinetele medicale de medicina de familie cu echipe de asistenta medicala multidisciplinara pot prelua atributii de asistenta medicala de la ambulatoriile de specialitate si de la spitale pentru care pot incheia contracte suplimentare cu asiguratorii de sanatate sau cu respectivii furnizori de servicii, in conformitate cu prevederile contractului cadru.

Art. 41

(1) Serviciile de medicina de familie furnizate de cabinetele medicale sunt centrate pe nevoile populatiei din comunitatile deservite.

(2) Autoritatile locale pot sustine activitatea furnizorilor de servicii de asistenta medicala primara la nivelul comunitatilor locale din punct de vedere financiar, material si administrativ.

(3) Autoritatile administratiei publice locale pot sprijiniri furnizorii de servicii de medicina de familie privind dotarea cu aparatura medicala si materiale, in scopul cresterii gamei de servicii oferite populatiei deservite.

(4) Participarea materiala a autoritatilor administratiei publice locale consta si in punerea la dispozitia cabinetelor demedicina de familie a spatiilor cu destinatie de cabinete medicale corespunzatoare normelor in vigoare.

(5) Acolo unde necesarul de servicii de asistenta primara nu este acoperit, total sau partial, autoritatile locale pot infiinta cabinete medicale si contracta servicii de asistenta medicala primara pentru populatia de a caror stare de sanatate raspund.

Art. 42

(1) Evidenta activitatii medicale derulata la nivelul asistentei medicale primare se tine in format electronic, conform strategiei informationale medicale a Ministerului Sanatatii si a prevederilor contractului cadru, precum si a celorlalte acte normative din domeniu.

(2) Aplicatiile informatice trebuie sa permita integrarea verticala cu asistenta ambulatorie de specialitate si cea spitaliceasca in vederea facilitarii continuitatii ingrijirilor medicale.

(3) Colectarea si transmiterea de date referitoare la supravegherea epidemiologica pentru bolile transmisibile si bolile cronice, precum si datele referitoare la utilizarea serviciilor medicale se realizeaza in conformitate cu strategia Ministerului Sanatatii in domeniul informatiilor medicale si in conformitate cu prevederile Contractului Cadru.

(4) Calitatea serviciilor medicale furnizate de cabinetele medicale de medicina de familie se bazeaza pe aplicarea recomandarilor din ghidurile de practica medicala pentru medicii de familie si pe baza reglementarilor in vigoare referitoare la calitatea serviciilor medicale.

(5) Dezvoltarea si implementarea ghidurilor se face prin intermediul organizatiilor profesionale specifice in colaborare cu ANCIS si cu aprobarea Ministerul Sanatatii.

(6) Evaluarea calitatii serviciilor medicale furnizate pe baza contractuala se va face de catre finantator, in conformitate cu prevederile legale in vigoare

CAP. III

Finantarea activitatii furnizorilor din medicina primara

Art. 43

(1) In sistemul de asigurari sociale de sanatate finantarea serviciilor de medicina de familie se realizeaza pe baza de contract intre cabinetele de medicina de familie si asiguratorii de sanatate conform contractului cadru.

(2) Prevederile din contractul cadru privind serviciile medicale de medicina de familie se stabilesc de catre CNAS si Ministerul Sanatatii pentru indeplinirea obiectivelor de sanatate si vizeaza:

a) volumul de servicii contractate;

b) nivelul finantarii

c) modalitati de asigurare a continuitatii ingrijirii asiguratilor

d) mecanisme de colaborare cu celelalte unitati de asistenta medicala aflate in contract cu asiguratorul

e) alte elemente, dupa caz.

(3) Finantarea asistentei medicale comunitare se face de la bugetul de stat si bugetele locale conform metodologiei elaborate de ministerul sanatatii si aprobate prin hotarire de Guvern.

Art. 44

(1) Plata furnizorilor de servicii medicale de medicina de familie finantati din fonduri publice se face in conformitate cu prevederile contractului cadru aprobat prin hotarare de Guvern si pe baza contractului de furnizare de servicii incheiat cu asiguratorii de sanatate.

(2) Cabinetul de medicina de familie poate realiza venituri si din:

a) contracte incheiate cu directiile de sanatete publica

b) contracte incheiate cu asiguratorii de sanatate;

c) contracte incheiate cu autoritatiale adminstratiei publice locale

d) contracte incheiate cu terti, pentru servicii aferente unor competente suplimentare;

e) plata directa de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terti platitori;

f) coplata aferenta unor activitati medicale;

g) contracte de cercetare si pentru activitate didactica;

h) donatii, sponsorizari;

i) alte surse, conform dispozitiilor legale,

(3) Sistemul de plata pentru serviciile de asistenta medicala primara poate cuprinde una sau mai multe din urmatoarele forme de plata:

a) tarif pe persoana asigurata;

b) tarif pe serviciu medical;

c) tarif pe caz rezolvat;

d) tarif pe episod de boala

e) pret de decontare;

f) buget global

g) pret de referinta

h) plata prin capitatie activa

i) plata prin capitatie pasiva

j) suma de inchiriere

k) bonusuri

l) salariu

m) n) alte forme prevazute de reglementarile in vigoare

Art. 45

Obligatiile personalului furnizorilor de servicii de asistenta medicala primarase reglementeaza prin acte normative, dupa cum urmeaza:

a) obligatiile de etica si deontologie profesionala – prin legile si codurile de deontologie profesionala care guverneaza exercitarea profesiilor reglementate;

b) obligatiile privind sanatatea publica – conform reglementarilor legale in vigoare si dispozitiilor autoritatilor de sanatate publica;

c) obligatiile fata de sistemul asigurarilor sociale de sanatate – prin contractul-cadru, normele de aplicare si contractele cu asiguratorii de sanatate;

d) obligatiile privind relatiile de munca – prin contractul de munca la nivel de ramura sanitara si contractele individuale/colective de munca ale angajatilor, precum si prin alte prevederi legale speciale;

e) obligatiile fata de pacienti – prin indeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevazute la lit. a) si c), precum si din legislatia privind drepturile pacientului;

f) obligatiile privind managementul evidentei medicale primare si a informatiei medicale gestionate – prin reglementarile legale in vigoare;

g) obligatiile privind protectia mediului si gestionarea deseurilor rezultate din activitatea medicala – prin reglementarile legale in vigoare;

h) obligatia de educatie/formare continua si de dezvoltare profesionala a resurselor umane din asistenta medicala primara – prin reglementarile legale in vigoare.

TITLUL IV

Sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat

Dispozitii generale

Art. 46

In sistemul national de servicii medicale de urgenta si de prim ajutor calificat, termenii si notiunile folosite au urmatoarea semnificatie:

a) Sistemul national de servicii medicale de urgenta si prim ajutor calificat – ansamblul de structuri, forte, mecanisme si relatii, organizate dupa aceleasi principii si reguli, care utilizeaza proceduri integrate de management specializat si/sau calificat;

b) Asistenta integrata de urgenta – asistenta asigurata de institutiile medicale acreditate de catre Ministerului Sanatatii pentru participarea la sistemul national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat, institutii ale Ministerului Administratiei si Internelor si/sau din structura autoritatilor publice locale, precum si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale prin Directia pentru apel unic de urgenta 1-1-2. Ea include ansamblul de masuri si activitati cu caracter logistic, tehnic si medical, destinate in principal salvarii si pastrarii vietii

c) asistenta medicala de urgenta – ansamblul de masuri si activitati cu caracter logistic si medical furnizate in situatiile in care amanarea acestora sau lipsa furnizarii lor pot cauza moartea sau deteriorarea permanenta a starii de sanatate a persoanei care necesita ingrijire;

d) primul ajutor de baza – efectuarea unor actiuni salvatoare de viata unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de catre persoane fara pregatire medicala, fara utilizarea unor echipamente specifice acestui scop.

e) primul ajutor calificat – efectuarea unor actiuni salvatoare de viata unor persoane care au suferit o accidentare sau imbolnavire acuta, de catre personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare si care are in dotare echipamentele specifice acestui scop, functionand sub forma de echipe de prim ajutor intr-un cadru institutionalizat;

f) urgenta medicala – accidentarea sau imbolnavirea acuta, care necesita acordarea primului ajutor calificat si/sau a asistentei medicale de urgenta, la unul sau mai multe niveluri de competenta, dupa caz. Ea poate fi urgenta cu pericol vital, unde este necesara/sunt necesare una sau mai multe resurse de interventie in faza prespitaliceasca, continuand ingrijirile intr-un spital local, judetean ori regional, sau urgenta fara pericol vital, unde ingrijirile pot fi efectuate, dupa caz, cu sau fara utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, dupa caz, la un spital.

Art. 47

(1) Asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca este asigurata de servicii de ambulanta acreditate de ministerul sanatatii , precum si de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenta, reanimare si descarcerare (SMURD), aflate in structura inspectoratelor pentru situatii de urgenta, a autoritatilor publice locale si a spitalelor acreditate in acest sens de ministerul sanatatii.

(2) Asistenta medicala de urgenta spitaliceasca din cadrul sistemului national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat este asigurata in unitati si compartimente de primiri urgente din structura spitalelor. Ministerul sanatatii stabileste si acrediteaza periodic UPU si CPU incluse in structura sistemului national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat.

Art. 48

Finantarea structurilor si serviciilor medicale din cadrul sistemului national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat se face de la bugetul de stat.

Art. 49

Legea Sistemului national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat urmeaza a fi pregatita de catre Ministerul Sanatatii si Ministerul Administratiei si Internelor. Organizarea si functionarea a asistentei medicale de urgenta se reglementeaza prin hotarare de guvern, la propunerea Ministerului Sanatatii.

TITLUL V

SPITALELE

CAP. 1

Dispozitii generale

Art. 50

(1) Spitalul este unitatea medicala cu paturi, cu personalitate juridica, ce furnizeaza servicii medicale.

(2) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare si/sau paleative, precum si alte tipuri de servicii de sanatate

Art. 51

(1) Organizarea si functionarea spitalelor sunt reglementate si supuse controlului Ministerului Sanatatii, iar in spitalele din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea de sanatate proprie, controlul este efectuat si de structurile specializate ale acestora.

(2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai daca functioneaza in conditiile autorizatiei sanitare de functionare, in caz contrar, activitatea spitalelor se suspenda, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sanatatii.

(3) Spitalele au ca obiect de activitate furnizarea de servicii medicale spitalicesti si de sanatate in general; spitalele pot organiza inclusiv servicii de asistenta medicala primara asigurand integrarea verticala a serviciilor de sanatate in vederea asigurarii continuitatii in ingrijirea pacientilor.

Art. 52

(1) In spital se pot desfasura si activitati de invatamant medico-farmaceutic, postliceal, universitar si postuniversitar, precum si activitati de cercetare stiintifica medicala, in conformitate cu clasificarea in functie de competente stabilita prin ordin al ministrului sanatatii.

(2) Colaborarea dintre spitale si institutiile de invatamant superior medical, respectiv unitatile de invatamant medical, se desfasoara pe baza de contract, incheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sanatatii si al ministrului educatiei si cercetarii.

(3) Cercetarea stiintifica medicala, inclusiv studiile clinice se efectueaza exclusiv pe baza de contract de cercetare, incheiat intre spital si finantatorul cercetarii.

(4) Spitalele au obligatia sa asigure activitatea de educatie medicala continua pentru medici, asistenti medicali si alt personal. Costurile acestor activitati sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul poate suporta astfel de costuri, in conditiile alocarilor bugetare.

(5) Promovarea produselor medico-farmaceutice in spital se face conform metodologiei stabilite prin ordin de ministru.

Art. 53

(1) Spitalul asigura conditii de investigatii medicale si tratament conform nivelului de competenta stabilit pe baza criteriilor aprobate de Ministerul Sanatatii

(2) Spitalul asigura conditii de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sanatatii.

(3) Spitalul raspunde, in conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea conditiilor de cazare, igiena, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor.

Art. 54

(1) Ministerul Sanatatii reglementeaza si aplica masuri de crestere a eficientei si calitatii serviciilor medicale si de asigurare a accesului echitabil al populatiei la serviciile medicale.

Art. 55

Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sanatatii, Ministerul Sanatatii propune, o data la 3 ani, Planul national de paturi din sistemul de asigurari sociale de sanatatecare se aproba prin hotarare a Guvernului

(1) Toate spitalele au obligatia de a acorda primul ajutor si asistenta medicala de urgenta oricarei persoane care se prezinta la spital, daca starea sanatatii persoanei este critica sau ii pune viata in pericol

(2) Spitalul va fi in permanenta pregatit pentru asigurarea asistentei medicale in caz de (razboi), dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale si alte situatii de criza si este obligat sa participe cu toate resursele la inlaturarea efectelor acestora.

(3) Cheltuielile efectuate de unitatile spitalicesti, in cazurile prevazute la alin. (2), se ramburseaza de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor, ale institutiilor in reteaua carora functioneaza, precum si prin bugetul unitatii administrativ-teritoriale, dupa caz, prin hotarare a Guvernului, in termen de maximum 30 de zile de la data incetarii cauzei care le-a generat.

CAP. 2

Organizarea si functionarea spitalelor

Art. 56

(1) Spitalele pot fi organizate ca institutii publice, asociatii, fundatii sau societati comerciale.

(2) Proprietarul spitalului poate decide schimbarea statutului organizatoric al spitalului intr-una din cele patru forme de la alin. 1, cu avizul Ministerului Sanatatii

(3) Spitalele de interes strategic pot sa fie organizate numai ca institutii publice sau fundatii de utilitate publica, lista spitalelor de interes strategic se aproba prin hotarare a Guvernului la propunerea Ministerului Sanatatii

(4) Spitalele organizate ca fundatii si asociatii, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial.

(5) Spitalele pot fi organizate si ca societati comerciale, in conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(6) Indiferent de forma de organizare a spitalelor, acestea trebuie sa respecte integral reglementarile referitoare la acordarea de servicii medicale, precum si pe cele referitoare la clasificarea, autorizarea si acreditarea spitalelor.

(7) Modalitatile de infiintare, organizare si conducere a spitalelor se stabilesc prin Normele metodologice la prezenta lege, aprobate prin hotarare de guvern.

(8) In functie de competente, spitalele sunt clasificate pe categorii. Criteriile in functie de care se face clasificarea se aproba prin ordin al ministrului sanatatii.

(9) Pentru asigurarea continuitatii si complementaritatii serviciilor medicale spitalele trebuie sa incheie acorduri care sa asigure finalizarea cazului in conformitate cu reglementarile in vigoare.

(10) Spitalele se pot organiza in retele de asistenta medicala asa cum sunt acestea definite prin normele de aplicare ale prezentei legi.

Art. 57

(1) Autorizatia sanitara de functionare se emite in conditiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sanatatii si da dreptul spitalului sa functioneze. Dupa obtinerea autorizatiei sanitare de functionare, spitalul intra, la cerere, in procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioada mai mare de 5 ani. Neobtinerea acreditarii in termen de 5 ani de la intrarea in vigoare a prezentului Titlu conduce la rezilierea contractului din sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al spitalului in cauza.

(2) Acreditarea garanteaza faptul ca spitalele functioneaza la standardele stabilite potrivit normelor legale, privind acordarea serviciilor medicale, certificand calitatea serviciilor medicale in conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.

(3)Acreditarea se acorda de catre Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS), care are in structura sa Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor.

(4) ANCIS este institutie independenta, cu personalitate juridica.

(5) ANCIS este finantata din venituri proprii si fonduri de la bugetul de stat.

(6) Pentru obtinerea acreditarii se percepe o taxa de acreditare, al carei nivel se aproba prin ordin al ANCIS, la propunerea ministrului sanatatii publice.

(7) Veniturile incasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale ANCIS, care urmeaza a fi utilizate pentru organizarea si functionarea ANCIS, in conditiile legii.

(8) Procedurile, standardele si metodologia de acreditare se elaboreaza de catre ANCIS si se aproba prin ordin al ministrului sanatatii publice.

(9) Lista cu unitatile spitalicesti acreditate si categoria acreditarii se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 58

(1) Acreditarea este valabila 5 ani. Inainte de expirarea termenului, spitalul solicita evaluarea in vederea reacreditarii.

(2) Reevaluarea unui spital se poate face si la solicitarea Ministerului Sanatatii, a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate sau, dupa caz, a ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie, precum si a asiguratorului de sanatate. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.

(3) Daca in urma evaluarii se constata ca nu mai sunt indeplinite standardele de acreditare, ANCIS acorda un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitata.

CAP. 3

Finantarea spitalelor

Art. 59

(1) Spitalele organizate ca institutii publice sunt finantate integral din venituri proprii si functioneaza pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele incasate pentru serviciile medicale, alte prestatii efectuate pe baza de contract, precum si din alte surse, conform legii.

(2) Spitalele organizate ca fundatii si asociatii functioneaza in conditiile prevazute de OG 26/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, activitatea lor fiind non-profit.

(3) Spitalele organizate ca societati comerciale functioneaza in conditiile prevazute de Legea 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) Indiferent de forma de organizare, spitalele pot sa incheie contracte de furnizare de servicii medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, cu conditia respectarii Planului national de paturi, elaborate de catre Ministerul Sanatatii, precum si a conditiilor de contractare stabilite prin Contractul Cadru.

(5) In vederea derularii programelor nationale de sanatate si desfasurarii unor activitati specifice, spitalele pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale cu asiguratorii de sanatate, precum si cu directiile de sanatate publica in conformitate cu structura organizatorica a acestora.

(6) Indiferent de forma de organizare spitalele care ofera servicii finantate din fondul de asigurari sociale de sanatate grila de salarizare a personalului medical stabilita de reglementarile in vigoare reprezinta nivelul minim de salarizare.

Art. 60

Spitalele de interes strategic pot primi, in completare, pentru activitati specifice finantare de la bugetul de stat, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, in conditiile legii.

Art. 61

Bugetul de venituri si cheltuieli al spitalelor, executia bugetara si raportul anual de activitate se publica pe site-ul unitatii medicale sau al autoritatii ierarhice direct superioare.

Art. 62

Controlul asupra activitatii financiare a spitalului public se face, in conditiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sanatatii, de ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie sau de alte institutii abilitate prin lege.

Art. 63

Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate in sistemul de asigurari de sanatate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe baza de documente justificative, in functie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate.

Art. 64

(1) Normativele de personal prevazute in reglementarile in vigoare reprezinta baza minima de incadrare pentru furnizarea serviciilor medicale indiferent de forma de organizare a spitalelor.

(2) In situatia in care spitalul organizat ca institutie publica nu are personal propriu angajat suficient, pentru acordarea asistentei medicale corespunzatoare structurii organizatorice aprobate in conditiile legii, poate incheia contracte de prestari servicii pentru asigurarea acestora.

CAP. 4

Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 65

(1) Spitalul, indiferent de forma de organizare, are obligatia sa inregistreze, sa stocheze, sa prelucreze si sa transmita informatiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sanatatii.

(2) Raportarile se fac catre Ministerul Sanatatii, serviciile publice deconcentrate cu personalitate juridica ale Ministerului Sanatatii, ANCIS si, dupa caz, catre ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie, pentru constituirea bazei de date, la nivel national, in vederea fundamentarii deciziilor de politica de sanatate, precum si pentru raportarea datelor catre organismele internationale.

(3) Spitalele au obligatia sa raporteze catre CNAS si asiguratori toate datele mentionate in contracte, conform metodologiei aprobate de CNAS

(4) Documentatia primara, ca sursa a acestor date, se pastreaza, securizata si asigurata sub forma de document scris si electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementarilor legale in vigoare.

(5) Informatiile prevazute la alin. (1), care constituie secrete de stat si de serviciu, vor fi accesate si gestionate conform standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate.

Art. 66

(1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unitati administrativ-teritoriale, aflate in administrarea unor spitale publice, care se reorganizeaza si devin disponibile, precum si aparatura medicala pot fi, in conditiile legii, inchiriate sau concesionate, dupa caz, unor persoane fizice ori juridice, in scopul organizarii si functionarii unor furnizori de servicii medicalesau pentru alte forme de asistenta medicala ori sociala, in conditiile legii.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) spatiile destinate desfasurarii activitatii de invatamant superior medical si farmaceutic uman.

(3) Sumele obtinute in conditiile legii din inchirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului si se utilizeaza pentru cheltuieli curente si de capital, in conformitate cu bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.

TITLUL VI

MEDICAMENTUL si Asistenta farmaceutica a populatiei

Cap. 1

Medicamentul

Art. 67

Prin medicament se intelege orice substanta sau combinatie de substante prezentata ca avand proprietati pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau orice substanta sau combinatie de substante care poate fi folosita sau administrata la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea functiilor fiziologice prin exercitarea unei actiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.

Art. 68

Nici un medicament nu poate fi pus pe piata in Romania fara o autorizatie de punere pe piata emisa de catre Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, in conformitate cu prevederile legale, sau fara o autorizatie eliberata de Agentia Europeana a Medicamentelor prin procedura centralizata

Art. 69

Exceptiile de la Art. 81 pot aparea in urmatoarele situatii:

(1) Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a raspunde comenzilor nesolicitate, dar facute cu buna-credinta, conform specificatiilor unei persoane calificate autorizate, si destinate pacientilor aflati sub responsabilitatea sa directa. Conditiile de excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii.

(2) Ministerul Sanatatii autorizeaza temporar distributia unui medicament neautorizat in situatia unei suspiciuni de epidemie sau in cazul unei epidemii confirmate cu agenti patogeni, toxine, precum si in cazul unei suspiciuni de raspandire ori raspandire confirmata de agenti chimici sau radiatii nucleare care ar putea pune in pericol sanatatea populatiei ori in alte cazuri de necesitate neacoperite de medicamentele autorizate.

Art. 70

La eliberarea autorizatiilor de punere pe piata, Agentia Nationala a Medicamentului specifica clasificarea medicamentelor in:

- medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala;

- medicamente care se elibereaza fara prescriptie medicala.

Art. 71

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale elaboreaza anual Nomenclatorul cuprinzand medicamentele autorizate de punere pe piata in Romania, precizand pentru fiecare medicament clasificarea pentru eliberare.

Art. 72

Ministerul Sanatatii stabileste, avizeaza si aproba, prin ordin al ministrului sanatatii, preturile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizatie de punere pe piata in Romania, cu exceptia medicamentelor care se elibereaza fara prescriptie medicala OTC.

Art. 73

Cu respectarea prevederilorArt. 163, Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate masurile corespunzatoare pentru a se asigura ca numai medicamentele pentru care a fost acordata o autorizatie de punere pe piata conform prevederilor prezentului titlu sunt distribuite pe teritoriul Romaniei.

Art. 74

Distributia angro si depozitarea medicamentelor, precum si distributia en detail se efectueaza numai pentru medicamente care au autorizatii de punere pe piata si numai de catre posesorii unei autorizatii pentru desfasurarea activitatii de distribuitor angro sau distribuitor en detail.

Art. 75

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate masurile necesare pentru a se asigura ca distributia angro si en detail de medicamente se face de catre posesorii unei autorizatii pentru desfasurarea activitatii de distribuitor angro sau en detail.

Art. 76

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia toate masurile necesare pentru a se asigura ca persoanele autorizate sa furnizeze medicamente catre populatie pot furniza informatiile necesare pentru trasabilitatea caii de distributie a fiecarui medicament.

Art. 77

Fabricatia medicamentelor pe teritoriul Romaniei se efectueaza numai de catre detinatorii unei autorizatii de fabricatie emisa de Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale; aceasta autorizatie este necesara chiar daca medicamentele fabricate sunt destinate exclusiv exportului.

Art. 78

Autorizatie de fabricatie conformArt. 172 nu este necesara pentru preparare, divizare, schimbare a formei de ambalare sau prezentare atunci cand aceste procese sunt efectuate in scopul livrarii cu amanuntul, de catre farmacistii din farmacii sau de persoane legal autorizate in Romania sa efectueze astfel de procese.

Art. 79

Etichetarea ambalajelor primare si secundare precum si prospectul insotitor al medicamentelor se face conform criteriilor stabilite de lege.

Art. 80

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale interzice publicitatea pentru un medicament care nu are autorizatie de punere pe piata valabila in Romania. Publicitatea pentru un medicament trebuie sa incurajeze utilizarea rationala a medicamentului, prin prezentarea lui obiectiva si fara a-i exagera proprietatile;nu trebuie sa fie inselatoare.

Art. 81

Publicitatea pentru medicament destinata publicului larg se face in conditiile legii. Este interzisa pe teritoriul Romaniei publicitatea destinata publicului larg pentru medicamentele prescrise si eliberate in sistemul asigurarilor de sanatate

Cap. 2

Asistenta farmaceutica a populatiei

Art. 82

Asistenta farmaceutica a populatiei urmareste asigurarea accesului populatiei la medicamente sigure, eficiente si de buna calitate. Pe linga medicamente, asistenta farmaceutica asigura accesul potrivit legii si la alte produse stabilite prin ordin al ministrului sanatatii, cum ar fi: cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive si aparatura medicala de uz individual si consumabile pentru acestea, suplimente alimentare si alimente cu destinatie speciala, plante anodine si produse pe baza de plante anodine, produse de puericultura,Articole destinate intretinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate protectiei ori imbunatatirii sanatatii, produse pentru protectia impotriva bolilor cu transmitere sexuala sau cu actiune contraceptiva, produse homeopate, produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizarii in unele stari patologice

Art. 83

Asistenta farmaceutica a populatiei se asigura, in conditiile prezentei legi, prin intermediul urmatoarelor unitati farmaceutice: farmacie comunitara, care poate deschide puncte de lucru, denumite oficine, farmacie cu circuit inchis si drogherie.”

Art. 84

Farmacia comunitara, farmacia cu circuit inchis si drogheria functioneaza pe baza autorizatiei de functionare emise de Ministerul Sanatatii, in conditiile legii

Art. 85

Infiintarea, organizarea si functionarea, precum si preschimbarea autorizatiilor de functionare ale farmaciilor comunitare a farmaciilor cu circuit inchis precum si ale drogheriilor se stabilesc prin norme de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al ministrului sanatatii

Art. 86

Distributia cu amanuntul a medicamentelor se face numai prin farmacii comunitare, oficine locale de distributie si drogherii.

Art. 87

Eliberarea medicamentelor in farmacii comunitare, oficine locale si drogherii se face numai cu amanuntul, cu exceptia medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit inchis si a produselor destinate truselor de urgenta, impuse prin lege

Art. 88

Modul de distribuire, stocare si eliberare de medicamente de catre farmaciile comunitare, oficine, farmacii cu circuit inchis si drogherii, se face in conditiile legii si prin norme stabilite de ministerul sanatatii.

Cap. 3

Supravegherea

Art. 89

Pentru a se asigura adoptarea deciziilor de reglementare adecvate si armonizate privind medicamentele autorizate in Uniunea Europeana, avand in vedere informatiile obtinute privind reactiile adverse aparute la medicamente in conditii normale de utilizare, in Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale functioneaza un sistem de farmacovigilenta; acest sistem trebuie sa fie folosit pentru colectarea informatiilor utile in supravegherea medicamentelor, cu referire speciala la reactiile adverse aparute la om si pentru evaluarea stiintifica a acestora.

Art. 90

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale ia masurile necesare pentru a se asigura ca informatiile adecvate colectate prin acest sistemul de farmacovigilenta sunt comunicate statelor membre ale Uniunii Europene si Agentiei Europene a Medicamentelor. Acest sistem trebuie sa ia in considerare si orice informatie disponibila privind utilizarea gresita si abuzul de medicamente ce pot avea un impact asupra evaluarii riscurilor si beneficiilo

Art. 91

Ministerul Sanatatii ia toate masurile adecvate pentru incurajarea medicilor si profesionistilor din domeniul sanatatii sa raporteze la Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale reactii adverse suspectate la medicamente. Ministerul Sanatatii poate impune cerinte specifice medicilor, farmacistilor si altor profesionisti din domeniul sanatatii privind raportarea reactiilor adverse grave suspectate sau neasteptate.

Art. 92

(1) Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale se asigura ca cerintele legale privind medicamentele sunt respectate, prin inspectii repetate si, daca este cazul, inspectii neanuntate; dupa caz, Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale cere laboratoarelor proprii de control sau unui laborator certificat/recunoscut de Agentia Nationala a Medicamentului in acest scop sa efectueze teste asupra probelor de medicamente.

(2) Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale poate, de asemenea, sa efectueze inspectii neanuntate la localurile fabricantilor de substante active folosite ca materii prime sau la localurile detinatorilor autorizatiei de punere pe piata, ori de cate ori considera ca exista motive pentru a suspecta nerespectarea principiilor si ghidurilor de buna practica de fabricatie mentionate de lege.

Art. 93

Inspectia de autorizare si inspectiile de supraveghere in farmacii comunitare, farmacii cu circuit inchis si in drogherii se exercita de Ministerul Sanatatii. Controlul privind exercitarea profesiei de farmacist se face de Colegiul Farmacistilor din Romania, prin filialele teritoriale, in conformitate cu prevederile legii.”

Art. 94

Contrafacerea sau punerea in circulatie de medicamente fara respectarea prevederilor prezentului titlu constituie infractiune.

Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage raspunderea disciplinara, civila, contraventionala sau penala, dupa caz.

Art. 95

Masurile pentru implementarea prevederilor prezentului titlu trebuie sa fie justificate prin protectia sanatatii publice si sa fie proportionale cu obiectivele acestei protectii, conform regulilor Tratatului Uniunii Europene, in special cele privind libera circulatie a marfurilor si concurenta.

TITLUL VII

CODUL TRANSPLANTULUI

CAP.1

Dispozitii Generale

Art. 96

(1) Obiectul prezentului titlu il constituie stabilirea standardelor de calitate si de securitate pentru organele destinate transplantului uman, pentru tesuturile si celulele umane destinate utilizarii la om, pentru sange si componentele sanguine, in vederea garantarii unui nivel ridicat de protectie a sanatatii umane.

(2) Utilizarea de organe ridica in parte aceleasi probleme ca si utilizarea tesuturilor si a celulelor, precum si utilizarea sangelui si produselor derivate din sange (altele decat celulele stem hematopoietice), dar exista diferente considerabile intre ele. Deoarece aspectele de calitate si de securitate legate de aceste trei procese sunt diferite, acestea vor face obiectul unor acte normative, in concordanta cu reglementarile distincte existente la nivelul Uniunii Europene.

Art. 97

Domeniu de aplicare

(1) Prezentul titlu se aplica urmatoarelor activitati:

a) donarii, testarii, evaluarii prelevarii, conservarii, transportului si transplantului de organe umane.

b) donarii, testarii, prelucrarii, conservarii, stocarii si distribuirii tesuturilor si a celulelor umane, inclusiv celulelor stem hematopoietice din sangele periferic, din cordonul ombilical (sange) si din maduva osoasa, celulelor reproductive (ovule, spermatozoizi), tesuturilor si celulelor fetale si celulelor stem adulte si embrionare, destinate utilizarii la om.

c) recoltarii si testarii sangelui uman si a produselor derivate din sange (altele decat celulele stem hematopoietice), indiferent de utilizarea preconizata, precum si prelucrarii, conservarii, stocarii si distribuirii, atunci cand este utilizat pentru transfuzia umana.

(2) Sunt excluse din domeniul de aplicare a acestui titlu tesuturile si celulele utilizate ca grefe autologe (tesuturi prelevate si transplantate aceluiasi individ) in cadrul aceleiasi interventii chirurgicale fara a fi deloc conservate la o banca de organe.

Art. 98

Autoritatile compenete:

(1) Activitatile de transplant de organe, celule si tesuturi de origine umana, si transfuzia sanguina sunt organizate si controlate de Ministerul Sanatatii, in calitate de autoritate competenta.

(2) Autoritatile competente pentru coordonarea activitatilor de laArt.1 sunt:

a) Agentia Nationala de Transplant – pentru coordonarea, supravegherea si implementarea oricaror dispozitii referitoare la activitatile pentru transplant de organe si activitatile pentru transplant de tesuturi si celule umane pentru utilizare terapeutica (cu exceptia activitatii de transplant medular de la donatori neinruditi).

b) Registrul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice – pentru procesarea cererilor, din tara sau din strainatate, pentru celule stem hematopoietice de la donatori neinruditi cu pacientii, precum si pentru coordonarea activitatilor centrelor de donare, de colectare si de transplant medular de la donatori neinruditi.

c) Institutul National de Hematologie Transfuzionala si centrele de transfuzie sanguina teritoriale – pentru coordonarea, supravegherea si implementarea activitatilor de recoltare, control, prelucrare, stocare si distribuire a sangelui uman si a componentelor sanguine (cu exceptia celulelor stem).

Art. 99

Principii generale

(1) Principiul donarii voluntare si neremunerate. Donatorii de organe, tesuturi si de celule, precum si donatorii de sange si componente sanguine pot primi o compensatie strict limitata la acoperirea inconvenientelor legate de donare (acoperirea cheltuielilor si a pierderii veniturilor cauzate de donare).

(2) Principiul autosuficientei. Cresterea gradului de autosuficienta este un obiectiv national si comunitar, prin care se garanteaza disponibilitatea organelor, tesuturilor si a celulelor pentru tratamente medicale, precum si a sangelui si a componentelor sanguine umane pentru transfuzia sanguina.

(3) Donarea de organe, tesuturi si de celule, sange si componente sanguine nu poate face obiectul tranzactiilor comerciale. Incalcarea principiului donarii voluntare si neremunerate in vederea obtinerii unor castiguri financiare sau al unor avantaje comparabile, precum si constrangerea de orice fel a donatorului este interzisa si sanctionata.

(4) Standardele nationale asigura un nivel echivalent al securitatii si calitatii pentru organe, celule si tesuturi, sange si componentele sanguine umane, indiferent de provenienta lor sau de scopul terapeutic caruia ii sunt destinate.

Art. 100

Dispozitii finale

Organizarea activitatii de transplant, obligatiile autoritatilor competente privind calitatea si siguranta donarilor, cerinte pentru acreditarea, desemnarea, autorizarea sau acordarea licentei proceselor de preparare a tesuturilor si celulelor, schimbul de informatii, asigurarea trasabilitatii si sistemul unic de codificare, protectia donatorului si a primitorului, selectarea si evaluarea donatorului, notificarea reactiilor adverse grave, comunicarea incidentelor adverse grave, precum si sistemul de raportare sunt reglementate prin Hotarare a Guvernului si Ordine aferente ale Ministrului Sanatatii.

TITLUL VIII

PERSONALUL SANITAR

Art. 101

(1) Asistenta medicala a populatiei se asigura de personalul sanitar format din:

a) personal sanitar cu pregatire universitara;

b) personal sanitar mediu;

c) personal sanitar auxiliar;

(2) Profesiunile reglementate la nivelul Uniunii Europene sunt cele de medic, farmacist, dentist, asistent medical si moasa si se practica numai de persoanele cu diploma de licenta sau certificate de absolvire a unei institutii de invatamint de specialitate care sint autorizate potrivit normelor legale in vigoare si in acord cu cerintele din Codul profesiilor medicale reglementate.

Art. 102

(1) Personalul sanitar cu pregatire universitara cuprinde in afara profesiilor reglementate la nivelul Uniunii Europene si alte categorii precum biologi, chimisti, psihologi si alt personal de specialitate cu pregatire superioara, care lucreaza in domeniul asigurarii sanatatii. Atributiile acestora sunt reglementate prin norme legale specifice, iar obligatiile ce le revin in cadrul unitatilor medicale sunt definite prin regulamentele de organizare si functionare ale unitatilor medicale.

(2) Personalul de specialitate cu pregatire superioara din unitatile medicale are obligatia sa participe, potrivit specialitatii sale, alaturi de profesiile medicale reglementate, la activitatea de asistenta medicala a populatiei.

Art. 103

(1) Personalul sanitar mediu este format din laboranti, tehnicieni medicali si alte cadre cu pregatire medie de specialitate.

(2) Personalul sanitar mediu nereglementat conformArt.xx (2) isi desfasoara activitatea sub indrumarea si controlul direct al medicului sau farmacistului.

Art. 104

Personalul sanitar auxiliar cuprinde infirmiere, ingrijitori, brancardieri si alt asemenea personal care asigura curatenia si pastrarea igienei unitatilor medicale, pregatirea materialelor necesare activitatii, insotirea la nevoie a bolnavilor spitalizati; indeplineste alte sarcini prevazute de regulamentul de organizare si functionare a unitatii.

Art. 105

Medicii, farmacistii, intregul personal sanitar raspund, potrivit legii, de calitatea asistentei medicale acordate si au obligatia sa actioneze cu reponsabilitate profesionala si la cele mai inalate standard etice si deontologice, sa aiba o atitudine profund umana in intreaga lor activitate, sa-si perfectioneze continuu pregatirea profesionala.

Art. 106

(1) In vederea dezvoltarii celor mai adecvate politici de resurse umane pentru asigurarea starii de sanatate a populatiei se infiinteaza prin hotarare de Guvern, Registrul national al personalului medical – profesii reglementate – care activeaza in domeniul ingrijirii sanatatii.

(2) Scopul Registrul national al personalului medical este:

1) de a inregistra profesionistii in domeniul sanatatii, pentru a asigura protectia consumatorilor de servicii de sanatate, pentru asigurarea furnizarii de servicii medicale numai de catre persoanele care au calificarile necesare

2) de a furniza datele necesare pentru managementul si politicile de resurse umane in sanatate.

(3) Ministerul Sanatatii este autoritatea care detine Registrul National al personalului medical pe care il publica anual.

(4) Pentru realizarea Registrul National al personalului medical, Ministerul Sanatatii va colabora cu organizatiile profesionale ale personalului sanitar care sunt obligate sa transmita datele solicitate la procesorul de date autorizat de catre Ministerul Sanatatii.

(5) Personalul medical este obligat sa transmita informatii la procesorul de date autorizat, atunci cand sunt solicitate.

(6) Procesorul autorizat are dreptul sa efectueze investigatii, in scopul de a obtine informatii inscrise in registru si de a obtine informatii de la alte registre.

(7) Urmatoarele sunt informatiile minimale privind personalul sanitar care trebuie colectate in registrul national al personalului medical:

1) Date biografice;

2) Informatii privitoare la calificari

3) Informatii cu privire la locul de munca;

4) Informatii privind certificarea si autorizarea

Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 107

Prezentul titlu intre in vigoare la 30 de zile de la publicarea in MO

TITLUL IX

Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice

Art. 108

In sensul prezentului titlu, urmatorii termeni se definesc astfel:

a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda servicii medicale;

b) malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

Art. 109

(1) Pentru actele profesionale exercitate, raspunderea juridica a personalului medical poate fi angajata exclusiv pentru deciziile personale cu caracter medical ori pentru exercitarea personala defectuoasa a actelor medicale, neputand sa-i fie imputabila acestuia proasta sau defectuoasa organizare a activitatii, dotarea deficitara ori nefunctionalitatea ei, lipsa personalului medical amentatiei ori a dispozitivelor medicale din dotarea unitatii medicale, sau alte aspecte care tin de responsabilitatile unitatii medicale.

(2) Raspunderea juridica a personalului medical este personala si proportionala cu gradul de vinovatie a fiecarei persoane implicate in decizia medicala ori exercitarea actului medical. Pentru activitatile medicale care impun lucrul echipa, raspundere revine sefului echipei numai in masura in care fapta de malpraxis este consecinta deciziei sale.

(3) Pentru intreaga activitate desfasurata, unitatile medicale sunt obligate sa aiba incheiate asigurari de raspundere civila.

Art. 110

(1) Unitatile medicale sunt obligate sa incheie contracte anuale de asigurare pentru raspunderea civila in domeniul medical pentru toata activitatea desfasurata si pentru intreg personalul medical angajat cu contract individual de munca.

(2) Personalul medical din unitatea medicala asigurata poate incheia un contract de asigurare pentru raspundere civila in domeniul medical doar pentru activitatea medicala prestata in afara calitatii de angajat al unitatii medicale respective.

(3) Unitatea medicala are drept de regres impotriva personalului medical vinovat (doar?) pentru faptele de malpraxis (dovedite ca fiind savarsite cu intentie?); pentru asigurarea acestui risc personalul medical va incheia o asigurare individuala obligatorie.

Art. 111

(1) In sensul prezentei legii, prin unitate medicala se inteleg furnizorii de servicii medicale, unitati medicale cu sau fara personalitate juridica, precum si cabinetele infiintate potrivit legii ca forma liberala de exercitare a profesiilor medicale. Pentru unitatile medicale fara personalitate juridica asigurarea este incheiata de persoana juridica in structura sau subordinea careia functioneaza unitatea medicala.

(2) Sunt asimilati unitatilor medicale personalul medical care isi exercita activitatea in regim independent in baza unor contracte de furnizare servicii medicale.

(3) Unitatile medicale publice sau private, furnizoare de servicii medicale, si producatorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare raspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor in activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, in perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei in vigoare.

Art. 112

(1) Prevederile Art. se aplica in mod corespunzator si furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de catre unitatile medicale publice sau private furnizoare de servicii medicale, in cazul prejudiciilor aduse pacientilor in mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

(2) Furnizorii de utilitati catre unitatile medicale publice sau private furnizoare de servicii medicale raspund civil pentru prejudiciile cauzate pacientilor, generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor.

Art. 113

(1) Acoperirea prejudiciului cauzat pacientilor de unitatea medicala se poate face, in mod amiabil, in conditiile prezentei legi, intre pacient si societatea de asigurare.

(2) Procedura amiabila este obligatorie si prealabila actiunii judiciare.

Art. 114

In sensul prezentei legi, prejudiciul este rezultatul negativ patrimonial si moral care, in mod obiectiv si in conditiile date, putea fi evitat si care rezulta cu certitudine din vatamarea starii de sanatate sau a integritatii corporale a pacientului ca urmare serviciilor medicale furnizate de unitatea medicala sau a prezentei sale in unitatea medicala.

Art. 115

(1) Pacientul care a fost prejudiciat se poate adresa cu o cerere de acoperire a prejudiciului catre unitatea medicala unde a fost furnizat medical.

(2) Pentru minori cererea se face de catre reprezentantul legal.

Art. 116

(1) Cererea va cuprinde cel putin urmatoarele elemente:

a) numele si prenumele solicitantului;

b) calitatea acestuia;

c) domiciliul sau adresa de corespondenta;

d) unitatea medicala unde a fost furnizat serviciul medical;

e) serviciul respectiv serviciile medicale de care a beneficiat;

f) data la care au fost furnizate serviciile medicale;

g) aratarea prejudiciului pe care solicitantul considera ca l-a suferit;

h) cuantumul prejudiciului, atat sub aspect patrimonial cat si moral;

i) acordul pacientului sau a reprezentantului cu privire la accesul la datele personale cu caracter medical pe tot parcursul procedurii de solutionare a cererii;

j) semnatura.

(2) La cerere se vor anexa copiile inscrisurilor doveditoare inclusiv a calitatii.

(3) Unitatea medicala sau societatea de asigurari pot solicita precizari suplimentare ori prezentarea pacientului la expertize de specialitate.

Art. 117

(1) Unitatea medicala este obligata ca, in termen de maximum 10 zile de la primirea solicitarii sau completarea acesteia, sa comunice societatii de asigurari cu care are incheiat contractul de asigurare civila pentru malpraxis solicitarea primita si, la cere acesteia, orice date si informatii pe care le detine legate de furnizarea serviciului medical sau starea de sanatate a pacientului respectiv.

(2) Concomitent cu transmiterea cererii prevazute la alinetaul 1, unitatea medicala va inainta societatii de asigurari un punct de vedere motivat, care va include si pozitia personalului medical fata de acuzatiile care eventual i se aduc, cu privire la posibila existenta sau inexistenta a actului de malpraxis si a existentei si intinderii prejudiciului.

Art. 118

(1) In termen de maximum 30 zile de la comunicarea documentelor prevazute laArt.92, societatea de asigurari, impreuna cu unitatea medicala sunt obligate sa evalueze solicitarea pacientului sau a reprezentantului legal al acestuia si, dupa caz, sa decida acoperirea prejudiciul solicitat, sa faca o contraoferta solicitantului sau sa respinga motivat cererea de acoperire a prejudiciului.

(2) Daca societatea de asigurari nu raspunde solicitantului in termenul prevazut la alineatul 1, cererea acestuia se considera ca fiind acceptata, iar societatea de asigurari este obligata ca in termen de maximum 30 de zile sa acopere prejudiciul revendicat sub sanctiunea unor penalitati de 0,1% pe zi intarziere din suma datorata.

Art. 119

(1) Decizia societatii de asigurare se comunica solicitantului care va fi invitat, dupa caz, pentru incasarea valorii prejudiciului si stingerea litigiului sau pentru negocierea cuantumului acestuia si incheierea unei tranzactii.

(2) Dupa comunicare deciziei de acoperire a prejudiciului solicitat, litigiul intre unitatea medicala, personalul medical si pacient se considera stins, iar societatea de asigurari este obligata sa plateasca valoarea prejudiciului in maximum 30 de zile data comunicarii deciziei.

(3) Dupa comunicarea deciziei de acoperire a prejudiciului sau dupa incheierea tranzactiei prevazute la alineatul 1 sau a ori carei alte intelegeri cu privire la acoperirea prejudiciului, inceteaza raspunderea juridica a personalului medical daca fapta de malpraxis nu a fost savarsita din culpa, iar fapta de malpraxis nu a avut ca efect decesul pacientului.

Art. 120

Pe parcursul negocierii cuantumului prejudiciului, partile pot apela inclusiv la servicii de mediere.

Art. 121

(1) Daca cererea de acoperire a prejudiciului este respinsa de catre societatea de asigurari sau daca negocierea cuantumului prejudiciului nu se finalizeaza in termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii invitatiei pacientului la negocierea cuantumului prejudiciului, pacientul sau reprezentantul legal al acestuia se poate adresa instantelor de judecata in vederea constarii existentei unei fapte de malpraxis medical, a unui prejudiciu, in sensul prezentei legi, stabilirea intinderii lui si obligarea societatii de asigurari la acoperirea prejudiciului.

(2) Unitatea medicala poate interveni in litigiul dintre pacient si societatea de asigurari in conditiile Codului de Procedura Civila.

(3) Pentru actiunile prevazute la alineatul 1, taxele de timbru si timbru judiciar sunt avansate de catre societatea de asigurari si, in final, suportate de partea care cade in pretentii.

Art. 122

(1) Modul de incheiere a contractelor de asigurare pentru raspunderea civila in domeniul personalului medical al, drepturile beneficiarilor contractelor si obligatiile societatilor de asigurare se stabilesc printr-un Contractul – cadru elaborat si aprobat de catre Comisia Nationala de Supraveghere a Asigurarilor, Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si organizatiile reglementate in Codul profesiilor medicale din Romania.

(2) Anual, pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii septembrie a fiecarui an, institutiile mentionate la alin(1) vor analiza si vor decide cu privire la modificare Contractului – cadru privind contractele de asigure pentru raspunderea civila in domeniul personalului medical sau elaborarea si aprobarea unui nou.

(3) Elaborarea si adoptarea unui nou Contract – cadru privind contractele de asigure pentru raspunderea civila in domeniul medical se va face cel mai tarziu pana la intai noiembrie a fiecarui an.

(4) Societatile de asigurari sunt obligate sa incheie contracte de asigurare de malpraxis pentru personalul medical al sau pentru furnizorii de servicii medicale atat in ceea ce priveste acoperirea prejudiciului patrimonial cat si a pejudiciului moral solicitat sau stabilit de catre instantele de judecata.

Art. 123

Contractul de asigurare se va negocia intre societatea de asigurari si beneficiarul asigurari in conditiile legii si ale Contractului-cadru prevazut la Art. xxx

TITLUL X

ASIGURARILE SOCIALE DE SANATATE

CAP. I

Dispozitii generale

Art. 124

(1)Asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finantare a ocrotirii sanatatii populatiei care asigura accesul asiguratilor la un pachet de servicii de baza decontat din Fondul public de asigurari de sanatate.

(2) Obiectivele sistemului de asigurari sociale de sanatate sunt:

a) protejarea asiguratilor fata de costurile serviciilor medicale in caz de boala sau accident, precum si a celor preventive si de promovare a sanatatii;

b) asigurarea protectiei asiguratilor in mod universal, echitabil si nediscriminatoriu in conditiile utilizarii eficiente a Fondului public de asigurari de sanatate.

(3) Asigurarile sociale de sanatate functioneaza ca un sistem unitar, pe baza urmatoarelor principii:

a) solidaritate si subsidiaritate in constituirea si utilizarea Fondului public de asigurari de sanatate;

b) alegerea libera de catre asigurati a asiguratorului si a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente si de dispozitive medicale, numiti in continuare FURNIZORI, in conditiile prezentei legi, ale legislatiei secundare aferente si ale contractelor dintre asigurat si asigurator;

c) libera concurenta intre asiguratori si intre furnizorii care incheie contracte cu acestia;

d) autonomie in conducerea si administrarea Fondului public de asigurari de sanatate;

e) participarea sociala la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea Fondul public de asigurari de sanatate.

f) transparenta activitatii sistemului de asigurari sociale de sanatate;

g) obligativitatea platii contributiilor de asigurare sociala de sanatate.

(4) Pot functiona si forme voluntare de asigurare a sanatatii, cu obligatia de a plati contributia pentru asigurarea sociala de sanatate.

Art. 125

(1) In intelesul prezentei legi, termenii si notiunile folosite au urmatoarele semnificatii:

a) serviciile medicale – acele servicii nominalizate in pachetele de servicii, furnizate de catre persoanele fizice si juridice, potrivit prezentului titlu;

b) furnizorii – persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sanatatii pentru a furniza servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale si alte servicii de sanatate in conditiile legii;

c) pachetul de servicii de baza cuprinde serviciile medicale, serviciile de ingrijire a sanatatii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale si alte servicii la care au dreptul asiguratii si care se suporta din fond, in conditiile stabilite prin legislatia specifica contractului-cadru;

d) asigurator de sanatate – un asigurator care ofera asigurari de sanatate; poate fi public sau privat

e) asigurat – cetatenii romani, precum si cetatenii straini si apatrizii care au drept de sedere temporara sau au domiciliul in Romania si fac dovada platii contributiei la fondul de asigurari sociale de sanatate;

f) autorizarea – reprezinta un control al calificarii si al respectarii legislatiei existente in domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obtine permisiunea de a furniza servicii medicale in Romania;

g) evaluarea calitatii serviciilor – o procedura externa de verificare a unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaste ca furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite in scopul de a asigura calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;

h) contractare CNAS-asigurator de sanatate – procesul prin care se reglementeaza relatiile dintre CNAS si asiguratorii de sanatate, in vederea alocarii sumelor pentru asigurarea drepturilor pentru asiguratii din cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si conditiile acordarii serviciilor medicale din pachetul de baza;

i) contractare asigurator de sanatate – furnizor – procesul prin care se reglementeaza relatiile dintre asiguratorii de sanatatesi furnizori, in vederea asigurarii drepturilor pentru asigurati in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate;

j) contract cadru de asigurare: model al unei asigurari de sanatate, in care sunt prezentate drepturile si obligatiile pe care contractantul asigurarii, asiguratul si asiguratorul de sanatate le vor avea unul fata de celalalt in cazul in care vor incheia un contract dupa modelul respectiv

k) contractantul asigurarii: persoana fizica sau juridica ce incheie o asigurare de sanatate cu un asigurator de sanatate;

l) asigurare de sanatate: asigurare incheiata intre un asigurator de sanatate si contractantul asigurarii in beneficiul persoanei care face obiectul asigurarii obligatorii si care respecta prevederile prezentei legi sau a regulamentelor aferente si in cadrul careia serviciile asigurate respecta conditiile stipulate in prezenta lege sau in virtutea prezentei legi;

m) asigurare voluntara concomitenta de sanatate: asigurare sanatate incheiata de un asigurator cu asiguratul pentru care are incheiata si asigurare sociala de sanatate.

(2) Definitiile care pot exista in alte legi si care sunt diferite de cele prevazute la alin. (1) nu se aplica in cazul prezentei legi.

CAP. II

SECTIUNEA 1

Organizarea sistemului de asigurari sociale de sanatate

Art. 126

(1) Sistemul de asigurari sociale de sanatate este constituit din Casa Nationala a Asigurarilor Sociale de Sanatate (CNAS), asiguratorii de sanatate in contract cu CNAS, furnizori si asigurati, conform legii.

(2) Casa Nationala a Asigurarilor Sociale de Sanatate (CNAS), denumita in continuare CNAS, este autoritatea administrativa autonoma, de interes national, cu personalitate juridica, aflata sub controlul Guvernului Romaniei, care reglementeaza, supravegheaza si controleaza sistemul de asigurari sociale de sanatate in vederea aplicarii politicilor si programelor Guvernului in domeniul sanatatii si are sediul in municipiul Bucuresti, Calea Calarasilor nr. 248, sectorul 3.

(3) CNAS asigura functionarea unitara si coordonata a sistemului de asigurari sociale de sanatate din Romania, pe baza statutului propriu aprobat prin hotarare a Guvernului.

(4) Asiguratorii de sanatate care pot intra in sistemul de asigurari sociale de sanatate au obligatia indeplinirii cumulative a urmatoarelor conditii de eligibilitate:

a) sa fie autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor din Romania;

b) sa fi incheiat polite de asigurare de sanatate pentru cel putin un milion de asigurati in anul anterior;

c) valoarea totala a primelor de asigurare pentru persoanele prevazute la lit.b) sa fi fost de cel putin 500 milioane de euro in ultimul an fiscal.

(5) Intre CNAS si asiguratorii de sanatate se incheie contracte de tip civil care reglementeaza conditiile de alocare a sumelor de catre CNAS si conditiile acordarii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale din pachetul de baza.

(6) Asiguratorii de sanatate incheie contracte de tip civil/comercial, dupa caz, cu furnizorii de servicii medicale din pachetul de baza si modalitatea de decontare a acestora. Conditiile minime privind modalitatea de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale din pachetul de baza si modalitatea de decontare a acestora se stabilesc prin Contractul –cadru, care se aproba prin hotarare de Guvern.

(7) Asiguratorii de sanatate incheie contracte de tip civil sau comercial, dupa caz cu asiguratii sau cu reprezentantii legali ai acestora privind conditiile de acordare a pachetului de servicii medicale de baza, al carui contract cadru de asigurare se aproba prin ordin al presedintelui CNAS.

(8) In cazul in care un asigurat, in baza asigurarii sale medicale, ar trebui sa apeleze la anumite servicii medicaleoferite de un furnizor cu care asiguratorul sau de sanatate a incheiat un contract cu privire la serviciile respective si pretul aferent acestora, sau de un furnizor angajat al asiguratorului sau, dar – cu toate acestea – apeleaza la serviciile unui alt furnizor, asiguratul are dreptul la plata de catre asigurator a cheltuielilor realizate in legatura cu serviciile medicale de care beneficiaza conform contractului-cadru, furnizorul putand solicita o plata suplimentara din partea asiguratului, care nu poate insa sa depaseasca mai mult de 15% din valoarea stabilita de CNAS pentru respectivul serviciu.

SECTIUNEA 2

Art. 127

(1) Atributiile Casei Nationale a Asigurarilor Sociale de Sanatate (CNAS)

a) elaboreaza politicile legate de asigurarile sociale de sanatate in concordanta cu politicile generale si specifice in domeniul sanatatii elaborate de Ministerul Sanatatii;

b) reglementeaza, monitorizeaza si administreaza sistemul de asigurari sociale de sanatate;

c) elaboreaza si actualizeaza Registrul unic de evidenta a asiguratilor;

d) elaboreaza si actualizeaza Registrul unic de evidenta a furnizorilor autorizati si evaluati in sistemul de asigurari sociale de sanatate;

e) asigura indrumarea metodologica a asiguratorilor de sanatate si controleaza aplicarea legislatiei in domeniu;

f) administreaza si gestioneaza fondul public de asigurari sociale de sanatate;

g) asigura organizarea sistemului informatic si informational unic integrat din sistemul de asigurari sociale de sanatate;

h) participa inclusiv financiar la evaluarea tehnologiilor medicale in vederea optimizarii pachetului de baza de servicii medicale;

i) asigura pregatirea si formarea profesionala in domeniul asigurarilor sociale de sanatate a personalului propriu si a personalului din sistemul de asigurari sociale de sanatate;

j) initiaza, negociaza si incheie cu institutii similare documente de cooperare internationala in domeniul sau de activitate;

k) indeplineste functia de organism de legatura, care asigura comunicarea cu organismele similare din statele care au incheiat cu Romania documente internationale cu prevederi in domeniul sanatatii;

l) prezinta un raport anual al activitatii din sistemul de asigurari sociale de sanatate Guvernului, precum si alte rapoarte la solicitarea acestuia;

m) negociaza si contracteaza cu institutii abilitate de lege colectarea si prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguratilor, inclusiv decontarea pe caz rezolvat, DRG, in vederea contractarii si decontarii acestora de catre asiguratorii de sanatate;

n) verifica indeplinirea conditiilor prevazute de reglementarile in vigoare de catre asiguratorii de sanatate si aproba incheierea contractelor cu cei care indeplinesc aceste conditii si sunt selectati in baza criteriilor de selectie;

o) poate realiza venituri din exploatarea patrimoniului propriu, precum si din alte activitati desfasurate potrivit domeniului de competenta;

p) aproba metodologia si modalitatile de gestionare si de distribuire ale cardului de asigurat;

q) alte atributii prevazute de acte normative in domeniul sanatatii.

(2) CNAS este condusa de un presedinte numit de catre Primul Ministru pentru un mandat de 4 ani.

(3) Functia de presedinte al CNAS este asimilata celei de ministru delegat.

(4) Nomenclatorul de functii al aparatului propriu, conditiile de incadrare pe functii, de promovare in grad si de stimulare, precum si atributiile fiecarei functii se stabilesc prin Statutul CNAS, cu respectarea reglementarilor privind functia publica si functionarii publici si a reglementarilor privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.

(5) Alte organe de conducere: Colegiul Director, din a carui componenta fac parte reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, Ministerului de Finante, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. Presedintele CNAS este si Presedintele Colegiului Director; atributiile Colegiului Director si structura de organizare a CNAS sunt stabilite pe baza statutului propriu aprobat prin hotarare a Guvernului.

Art. 128

(1) Asigurarea calitatii serviciilor din pachetul de baza se realizeaza prin :

a) reglementarea conditiilor de negociere si incheiere a contractelor intre asiguratorii de sanatate si furnizori;

b) implementarea unui sistem informational si informatic corespunzator asigurarii unei evidente primare la nivel de asigurat privind serviciile medicale;

c) controlul respectarii calitatii serviciilor medicale furnizate asiguratilor.

(2) Realizarea atributiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusa controlului Guvernului si Curtii de Conturi, potrivit dispozitiilor legale in vigoare.

Art. 129

Atributiile si drepturile asiguratorilor de sanatate sunt urmatoarele:

1) Sa incheie in mod nediscriminatoriu contracte de asigurari sociale de sanatate cu asiguratii din sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania, ;

2) Asiguratorul de sanatate poate stabili de comun acord cu un angajator sa ofere avantaje suplimentare legate de pachetul de servicii asigurate si/sau avantaje financiare legate de asigurari voluntare suplimentare pentru angajatii propri, daca angajatii sai actuali sau fostii angajati sau familiile acestora incheie asigurare de sanatate in baza unui contract cadru, indicat in acordul respectiv; pentru aceasta este necesar ca angajatorul sa obtina acordul prealabil al angajatilor pentru care va incheia contractul; avantajul oferit nu poate duce la diminuarea pachetului de servicii de baza;

3) Sa informeze asiguratii, in mod nediscriminatoriu si corect asupra beneficiilor si serviciilor acordate in cadrul modelului de asigurare de baza oferit, precum si asupra drepturilor si obligatiilor lor;

4) Sa contracteze pentru asiguratii proprii din sistemul de asigurari sociale de sanatate, servicii medicale cu furnizorii selectati in baza criteriilor stabilite de CNAS;

5) Sa negocieze cu furnizorii de servicii medicale volumul si pretul/tarifele in limita celor maximale stabilite de CNAS, precum si calitatea serviciilor medicale cumparate pentru asigurati, calitate care indeplineste criteriile ANCIS;

6) Sa transmita CNAS toate informatiile stabilite prin ordin al Presedintelui CNAS ;

7) Sa elaboreze si sa publice raportul anual si planul de activitate pentru anul urmator cu privire la atributiile ce le revin potrivit prezentei legi;

8) Sa furnizeze gratuit informatii si asistenta in problemele asigurarilor sociale de sanatate si ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor si furnizorilor de servicii medicale;

9) Sa contracteze si sa deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale in conditiile contractului-cadru;

10) Sa monitorizeze numarul serviciilor medicale furnizate si nivelul tarifelor acestora;

11) Sa asigure, in calitate de institutii competente, activitatile de aplicare a documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii incheiate de Romania cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale si a altor prestatii, in conditiile respectivelor documente internationale;

12) Sa incheie asigurari voluntare concomitente de sanatate pentru asiguratii din sistemul de asigurari sociale de sanatate, care sa aibe acelasi statut fiscal cu cele ale asigurarilor sociale de sanatate, in limita a maximum 50 Euro/persoana/luna

13) Poate detine si/sau administra unitati si retele de furnizori care sa ofere servicii medicale, cu indeplinirea prevederile legale referitoare la furnizorii de servicii medicale

14) Alte atributii prevazute de acte normative in domeniul sanatatii.

CAP. III

Constituirea si utilizarea Fondului Public de Asigurari de Sanatate

SECTIUNEA 1

Constituirea Fondului public de asigurari de sanatate

Art. 130

(1) Fondul public de asigurari sociale de sanatate, denumit in continuare fondul, este un fond unic special care se constituie si se utilizeaza potrivit prezentei legi si este administrat si gestionat de CNAS.

(2) Constituirea fondului se face din contributia pentru asigurari sociale de sanatate, denumita in continuare contributie, suportata de asigurati, de persoanele fizice si juridice care angajeaza personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum si din alte surse – donatii, sponsorizari, dobanzi, precum si alte venituri, potrivit legii.

(3) Cotele de contributii pentru asigurarile sociale de sanatate se stabilesc dupa cum urmeaza: a) 5,2% pentru cota datorata de angajatori si b) 5,5% pentru angajati precum si pentru celelalte categorii de persoane care au obligatia platii contributiei direct sau cu plata din alte surse.

(4) Colectarea contributiilor se face de catre Ministerul Finantelor Publice, prin ANAF, in contul unic deschis pe seama CNAS, in conditiile legii. Ministerul Finantelor Publice informeaza lunar CNAS cu privire la contul curent, si despre:

a) soldul final al fiecarei luni;

b) toate mutatiile zilnice sau tranzactiile care au avut loc in contul curent.

(5) Ministerul Finantelor Publice nu percepe nici un cost cu privire la gestionarea contului curent al CNAS si stabileste in colaborare CNAS regulile cu privire la dobanda ce trebuie platita respectiv primita, pentru soldurile contului curent.

(6) Angajatorii transmit lunar declaratia privind plata contributiei virate la fond catre ANAF si CNAS, conform procedurilor stabilite prin hotarare de guvern.

(7) Din sumele colectate in contul fondului potrivit alin. (2), o cota de 1% se constituie in fondul de rezerva, o cota de 1% pentru administrarea, functionarea si cheltuieli de capital ale Casei Nationale a Asigurarilor Sociale de Sanatate si o cota de 5% se utilizeaza ca fond de echilibrare a riscurilor intre asiguratorii de sanatate.

(8) In situatii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului de asigurari de sanatate, dupa epuizarea fondului de rezerva veniturile bugetului fondului se completeaza cu sume care se aloca de la bugetul de stat.

(9) Cota de contributie pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,85%, aplicata la fondul de salarii sau, dupa caz, la drepturile reprezentand indemnizatie de somaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, si se achita la bugetul Ministerului Muncii Familiei si Protectiei Sociale in conditiile legii, metodologia stabilindu-se prin hotarare de guvern.

(10) Persoanele care realizeaza venituri impozabile au obligatia platii contributiei de asigurari sociale de sanatate asupra tuturor veniturilor realizate in cotele stabilite laArt.xxx alin.(3)

(11) Contributia lunara a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 5,5%, care se aplica asupra veniturilor impozabile asa cum sunt ele definite prin reglementarile legale in vigoare.

(12) Pentru categoriile de asigurati prevazute in legi speciale sursele si modalitatea de plata a contributiilor la fond se vor stabili prin HG.

(13) Categoriile de asigurati pentru care plata contributiei se suporta din alte surse, precum si obligatiile platitorilor de contributii se aproba prin HG sau lege.

SECTIUNEA 2

Utilizarea si administrarea Fondului public de asigurari de sanatate

Art. 131

(1) Fondul public de asigurari sociale de sanatate se repartizeaza de CNAS asiguratorilor de sanatate pe baza unei metodologii si a criteriilor aprobate prin Hotarare a Guvernului.

(2) Formula de repartizare a fondurilor va fi stabilita prin contractul-cadru si trebuie sa tina cont minimal de date legate de varsta si sexul asiguratilor, mediul de rezidenta, sursa veniturilor, profilul de morbiditate.

(3) Sumele colectate in conditiileArt.xx alin 3 se utilizeaza astfel:

a) o cota de 93% se distribuie direct asiguratorilor de sanatate, conform contractelor incheiate cu CNAS, pentru plata serviciilor medicale inclusiv a celor acordate in baza documentelor internationale cu parteneri in domeniul sanatatii la care Romania este parte, in conditiile stabilite prin contractul-cadru, de catre asiguratorii de sanatate.

b) o cota de 1% se distribuie pentru cheltuielile de administrare, functionare si de capital ale Casei Nationale a Asigurarilor Sociale de Sanatate;

c) o cota de 6% ramane in contul CNAS.

(4) Sumele ramase conform alin. (1) lit. c) in contul CNAS se utilizeaza pentru:

a) o cota de 1 % pentru constituirea fondului de rezerva, in conditiile prevazute laArt. 107 alin. (5);

b) o cota de 5 % pentru echilibrarea riscurilor intre asiguratorii. de sanatate

(5) Criteriile de alocare a fondului de echilibrare a riscurilor se elaboreaza de catre CNAS si se aproba prin ordin comun al presedintelui CNAS si al Ministrului Sanatatii.

(6) CNAS nu poate utiliza si aloca direct fonduri pentru:

a) investitii pentru construirea si consolidarea de unitati medicale;

b) achizitionarea aparaturii medicale ;

c) masuri profilactice si tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decat cele prevazute de prezenta lege.

(7) Cheltuielile prevazute la alin. (6) se pot suporta din bugetul propriu al furnizorilor, de la bugetul local si de la bugetul de stat si alte surse prevazute de lege.

(8) Bugetul fondului se aproba de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexa la legea bugetului de stat.

Art. 132

(1) Sumele ramase neutilizate la nivelul CNAS la sfarsitul fiecarui an se reporteaza in anul urmator si se utilizeaza pentru destinatiile prevazute la Art.xxx alin(3)

(2)Sumele alocate de la bugetul de stat si din veniturile proprii ale Ministerului Sanatatii pentru realizarea programelor nationale de sanatate cu scop curativ, ramase neutilizate la sfarsitul anului, se vireaza de CNAS in contul bugetului din care provin.

(2) Fondul de rezerva ramas neutilizat la finele anului se reporteaza in anul urmator cu aceeasi destinatie.

(3) Utilizarea fondului de rezerva se stabileste prin legile bugetare anuale/hotarare a Guvernului.

(4) Disponibilitatile temporare ale fondului, precum si disponibilitatile fondului de rezerva se pastreaza la trezoreria statului si sunt purtatoare de dobanda.

(5) Din disponibilitatile fondului de rezerva si din excedentele inregistrate de fond din anii precedenti pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului, in conditiile stabilite prin conventie incheiata intre CNAS si Ministerul Finantelor Publice.

CAP. IV

Asiguratii

SECTIUNEA I

Persoanele asigurate

Art. 133

(1) Sunt asigurati, potrivit prezentei legi, toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetatenii straini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporara sau au domiciliul in Romania si fac dovada platii contributiei la fond, in conditiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza incheie un contract de asigurare cu un asigurator de sanatate, la alegere, direct sau prin angajator cu acordul asiguratului, in conditiile prezentei legi.

(2) Urmatoarele categorii de persoane beneficiaza de asigurare, fara plata contributiei:

a) toti copiii pana la varsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani pana la varsta de 26 de ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si daca nu realizeaza venituri din munca;

b) tinerii cu varsta de pana la 26 de ani care provin din sistemul de protectie a copilului si nu realizeaza venituri din munca sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat in temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare;

c) sotul, sotia sau parintii fara venituri proprii, aflati in intretinerea unei persoane asigurate;in situatia in care venitul persoanei asigurate, calculat pe membru co-asigurat depaseste venitul mediu anual, acesta plati pentru persoanele co-asigurate o prima de asigurare stabilita la nivelul primei minime de asigurare.

d) persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse, cu exceptia celor obtinute in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.519/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;

e) bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri din munca, pensie sau din alte resurse;

f) femeile insarcinate si lauzele, daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de baza minim brut pe tara.

(3) Dovada calitatii de asigurat se realizeaza cu cardul national de asigurari sociale de sanatate sau dupa caz, cu alte documente care se stabilesc prin ordin al presedintelui CNAS.

(4) Persoanele asigurate din statele cu care Romania a incheiat documente internationale cu prevederi in domeniul sanatatii beneficiaza de servicii medicale si alte prestatii acordate pe teritoriul Romaniei, in conditiile prevazute de respectivele documente internationale.

(5) Urmatoarele categorii de persoane pot incheia asigurari sociale de sanatate:

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate in Romania;

b) cetatenii straini si apatrizii care se afla temporar in tara, fara a solicita viza de lunga sedere;

c) cetatenii romani cu domiciliul in strainatate care se afla temporar in tara.

(6) Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat beneficiaza de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potential endemo-epidemic si cele prevazute in Programul national de imunizari, monitorizarea evolutiei sarcinii si a lauzei, servicii de planificare familiala in conditiileArt. xxx, in cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul cadru si rambursat de la bugetul de stat.

SECTIUNEA 2

Principalele drepturi si obligatii

Art. 134

(1) Asiguratii au urmatoarele drepturi:

a) sa beneficieze de un pachet de servicii de baza in conditiile prezentei legi, stabilit prin contractul-cadru.

b) sa beneficieze de pachetul de servicii de baza in caz de boala sau de accident, din prima zi de imbolnavire sau de la data accidentului si pana la vindecare, in conditiile stabilite de prezenta lege si contractul-cadru.

c) sa aleaga asiguratorul de sanatate, precum si furnizorii de servicii medicale dintre cei cu care asiguratorul de sanatate ales a incheiat contracte de furnizare de servicii, in conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;

d) sa schimbe asiguratorul de sanatate la interval de un an, cu exceptia situatiilor stabilite prin contractul-cadru;

e) sa isi schimbe medicul de familie ales in conditiile stabilite in contractul-cadru

f) sa beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare si dispozitive medicalecuprinse in pachetul de baza, in conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru, in mod nediscriminatoriu;

g) sa li se garanteze confidentialitatea privind datele, in special in ceea ce priveste diagnosticul si tratamentul, conform legilor in vigoare

h) sa fie informati, de catre asiguratorul de sanatate, in mod nediscriminatoriu si corect, asupra beneficiilor si serviciilor acordate in cadrul modelului de asigurare de baza, precum si asupra altor forme de asigurare oferite de asigurator;

(2) Obligatiile asiguratilor pentru a putea beneficia de drepturile prevazute la Art.xxx alin.(1) sunt urmatoarele:

a) sa opteze pentru un asigurator de sanatate si sa achite contributia datorata fondului si suma reprezentand coplata, in conditiile stabilite prin contractul-cadru;

b) sa se inscrie pe lista unui medic de familie;

c) sa anunte medicul de familie ori de cate ori apar modificari in starea lor de sanatate;

d) sa se prezinte la controalele profilactice si periodice stabilite prin contractul-cadru;

e) sa anunte in termen de 15 zile medicul de familie si asiguratorul de sanatate asupra modificarilor datelor de identitate sau a modificarilor referitoare la incadrarea lor intr-o anumita categorie de asigurati;

f) sa respecte cu strictete tratamentul si indicatiile medicului;

g) sa aiba o conduita civilizata fata de personalul medico-sanitar;

h) sa prezinte furnizorilor de servicii medicale, cardul national sau dupa caz, documentele justificative care atesta calitatea de asigurat.

CAP V

Furnizorii

SECTIUNEA 1

Art. 135

(1) Furnizorii de servicii medicale organizati autorizati, evaluati si selectati conform reglementarilor legale in vigoare, care pot fi in relatii contractuale cu asiguratorii de sanatate sunt:

a) unitati medicale publice sau private;

b) farmacii, distribuitori si producatori de medicamente si materiale sanitare;

c) alte persoane fizice si juridice care furnizeaza servicii medicale.

SECTIUNEA 2

Principalele drepturi si obligatii

Art. 136

(1) Furnizorii au urmatoarele drepturi:

a) sa incheie contracte cu asiguratorii de sanatate in conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;

b) sa fie informati de catre asiguratorul de sanatate asupra motivului pentru care nu au fost selectati pentru incheierea contractului, in termen de 30 de zile;

c) sa li se deconteze contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale acordate in baza contractelor incheiate cu asiguratorii; decontarea serviciilor medicale, medicamentelor si a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului in curs se face in luna ianuarie a anului urmator;

d) sa incheie contracte de furnizare de servicii cu mai multi asiguratori.

(2) Furnizorii au urmatoarele obligatii:

a) sa puna la dispozitia asiguratorilor de sanatate si CNAS documentele justificative medicale cu privire la tipul serviciilor acordate si calitatea acestora;

b) sa aiba o conduita civilizata fata de asigurati

c) sa utilizeze sistemul informatic si informational unic integrat

d) sa utilizeze documentele si formularele electronice sau pe suport de hartie utilizate in sistemul de asigurari sociale de sanatate ,

e) sa acorde servicii medicale decontate din fond numai la prezentarea cardului national sau a altor documente justificative care atesta calitatea de asigurat.

f) sa acorde servicii medicale pe baza protocoalelor de practica elaborate in vederea decontarii

SECTIUNEA 3

Contractul Cadru

Art. 137

(1) Contractul-cadru se elaboreaza de catre CNAS o data la doi ani si reglementeaza, in principal:

a) modalitatile de acordare a serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale,

b) conditiile de negociere si contractare intre CNAS si asiguratori

c) conditiile de negociere, contractare si decontare intre asiguratori si furnizori

d) conditiile de negociere si contractare intre si asiguratorii si asigurati

e) modalitatile de prescriere, eliberare si decontare a medicamentelor.

f) pachetul de servicii medicale de baza

g) pachetul minim de servicii pentru persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat

(2) In aplicarea contractului cadru se elaboreaza anual norme metodologice de aplicare, aprobate prin ordin al presedintelui CNAS, avizat de ministrul sanatatii si ministrul finantelor publice

(3) Modalitatile de plata a furnizorilor de servicii medicale care se detaliaza prin contractul-cadru si normele de aplicare ale acestuia pot fi:

a) tarif pe persoana asigurata;

b) tarif pe serviciu medical;

c) tarif pe caz rezolvat;

d) tarif pe zi de spitalizare;

e) prin pret de referinta;

f) prin pret de decontare;

g) prin buget global

h) tarif pe episod de boala

i) plata prin capitatie activa

j) plata prin capitatie pasiva

k) suma de inchiriere

l) bonusuri

m) alte forme prevazute de reglementarile in vigoare

(4) Pachetul de servicii medicale de baza acordate cuprinde urmatoarele tipuri de servicii:

n) servicii medicale profilactice;

o) servicii medicale de consultatie si diagnostic;

p) servicii medicale curative si servicii de recuperare;

q) servicii paleative,

r) medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice;

(5) Servicii medicale acordate asiguratilor romani pe teritoriul altor state membre UE sau a altor state cu care Romania a incheiat documente internationale cu prevederi in domeniul sanatatii

(6) Serviciile care nu sunt cuprinse in pachetul de baza nu se suporta din fond. Pentru aceste servicii pot exista forme voluntare de asigurari de sanatate.

(7) Lista cu medicamente de care beneficiaza asiguratii cu sau fara contributie personala se elaboreaza de catre Ministerul Sanatatii si CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din Romania, si se aproba prin hotarare a Guvernului.

(8) In lista se pot include numai medicamente prevazute in Nomenclatorul de produse.

SECTIUNEA 4

Servicii medicale acordate asiguratilor pe teritoriul altor state

Art. 138

(1) Persoanele asigurate in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania, aflate pe teritoriul statelor cu care Romania a incheiat documente internationale cu prevederi in domeniul sanatatii, beneficiaza de servicii medicale pe teritoriul acestor state, in conditiile prevazute de respectivele documente internationale.

(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte este efectuata de asiguratorii de sanatate conform reglementarilor in vigoare.

(3) Pentru efectuarea operatiunilor prevazute la alin. (1) CNAS poate deschide conturi la o institutie bancara in care asiguratorii de sanatate vor vira sumele reprezentand cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale si a altor prestatii persoanelor mentionate la alin. (1), in conditiile documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte. Metodologia de efectuare a acestor plati se stabileste prin ordin al presedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

CAP. VI

Controlul

Art. 139

(1) Asiguratorul de sanatate controleaza modul in care furnizorii de servicii medicale respecta clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii avand obligatia sa permita accesul la evidentele referitoare la serviciile medicale prestate in derularea contractului.

(2) Furnizorii de servicii medicale au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control ale asiguratorilor de sanatate documentele justificative medicale si financiar contabile conform contractului dintre parti.

CAP. VII

Sanctiuni

Art.103

(1) In cazul nerespectarii de catre asiguratorii de sanatate a obligatiilor prevazute in contractul incheiat cu CNAS se aplica prevederile sanctiunile prevazute in contractul cadru de asigurare precum si alte sanctiuni prevazute de legislatia in vigoare

CAP. VIII

Dispozitii finale

Art. 140

(1) La elaborarea normelor si reglementarilor privind asigurarile sociale de sanatate CNAS poate consulta organizatiile profesionale in domeniu.

(2) Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012.

(3) Titlul – Asigurarile sociale de sanatate se implementeaza in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi. Pana la data implementarii prezentului Titlu, functioneaza sistemul de asigurari sociale de sanatate reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare.

(4) Personalul CNAS si al caselor de asigurari de sanatate poate fi preluat de CNAS si respectiv de asiguratorii de sanatate.

(5) Patrimoniul caselor judetene de asigurari de sanatate va fi preluat de CNAS in conditiile stabilite prin statutul propriu aprobat prin HG.

(6) Casele de asigurari sociale de sanatate din subordionea CNAS se pot reorganza ca asiguratori de sanatate in termen de un an de la intrarea in vigoare a prezentului titlu.

TITLUL XI

Cardul european si cardul national de sanatate

Art. 141

(1) Asiguratii din sistemul public de asigurari sociale de sanatate au dreptul de a beneficia la cerere de cardul european de asigurari sociale de sanatate, denumit in continuare card european

(2) Cardul european confera dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenta medicala necesara in cursul unei sederi temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene.

(3) Modalitatile de eliberarea a cardului european precum si drepturile pe care acesta le confera detinatorului legal impreuna cu responsabilitatile institutiilor implicate in proces se stabilesc prin Hotarare de Guvern

Art. 142

(1) Cardul national de asigurari sociale de sanatate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurari sociale de sanatate.

(2) Cardul national de asigurari sociale de sanatate se emite pentru dovedirea calitatii de asigurat pentru furnizarea unor servicii medicale.

(3) Cardul national asigurari sociale de sanatate poate fi utilizat numai pe teritoriul Romaniei.

(4) Cardului national de asigurari sociale de sanatate, prin componenta sa informatica, este parte integranta a sistemului informatic unic integrat al asigurarilor sociale de sanatate.

(5) Modalitatile de elaborare, implementare si distribuire in Romania a cardului national de asigurari sociale de sanatate, precum si responsabilitatile institutiilor implicate in acest process se stabilesc prin HG si ordine ale Presedintelui CNAS.

Titlul XII

Asigurarile voluntare de sanatate

Art. 143

Asigurarile voluntare de sanatate reprezinta un sistem facultativ prin care un asigurator constituie, un fond de asigurare, prin contributia unui numar de asigurati expusi la producerea riscului de imbolnavire.

Art. 144

Asigurari voluntare private concomitente cu asigurarile sociale de sanatate reprezinta acele asigurari voluntare oferite de asiguratorii de sanatate care intra in sistemul de asigurari sociale de sanatate si sunt in relatie contractuala cu CNAS conform legii, asa cum sunt definite in titlul III al prezentei legi.

Art. 145

Asigurarile voluntare de sanatate pot fi oferite in conditiile legii de urmatoarele categorii de asiguratori:

(1) Asiguratori de sanatate in relatie contractuala cu CNAS

(2) Asociatiile mutuale care au ca obiect de activitate operatiuni de asigurare a riscului de boala sau accidente si activitati de preventie si promovarea sanatatii;

(3) Asiguratori autorizati in conditiile Legii care desfasoara activitati ce fac parte din gama asigurarilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 146

Asigurarile voluntare de sanatate pot fi, in sensul prezentei legi, asigurari de tip complementar si suplimentar.

(1) Asigurarile voluntare de sanatate de tip complementar suporta total sau partial plata serviciilor neacoperite partial din pachetul de servicii medicale de baza si coplati.

(2) Asigurarile voluntare de sanatate de tip suplimentar suporta total sau partial plata pentru orice tip de servicii necuprinse in pachetul de servicii medicale de baza si coplati, optiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, conditii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate in polita de asigurare.

Art. 147

Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurari voluntare de sanatate orice persoane, cetateni romani, cetateni straini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de baza in temeiul asigurarilor sociale de sanatate, conform prevederilor legale.

Art. 148

In cadrul asigurarilor voluntare de sanatate raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiile acestora se stabilesc prin vointa partilor, sub forma pachetelor de servicii, si sunt mentionate in contractul de asigurare voluntara de sanatate.

Art. 149

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot sa incheie contracte de asigurare voluntara de sanatate pentru angajatii lor, individual sau in grup, acordate ca beneficii aditionale la drepturile salariale ale acestora, in scopul atragerii si stabilizarii personalului angajat.

Art. 150

Infiintarea, autorizarea si functionarea asiguratorilor care practica asigurari voluntare de sanatate se desfasoara in conformitate cu prevederile legislatiei care reglementeaza activitatea de asigurari, asigurari sociale de sanatate si asociatii mutual din domeniul sanatatii.

TITLUL XIII

Finantarea unor cheltuieli de sanatate

Art. 151

In scopul promovarii unui stil de viata sanatos prin scaderea consumului de produse din tutun si bauturi alcoolice, precum si in vederea cresterii nivelului de finantare a sectorului de sanatate, se instituie unele contributii ale persoanelor juridice ce produc, importa sau realizeaza venituri din activitati publicitare a acestor produse, contributii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sanatatii.

Art. 152

Veniturile prevazute la Art. 163 sunt gestionate de Ministerul Sanatatii iar valoarea contributiilor, masurile privind colectarea acestora, destinatia veniturilor incasate, precum si alte prevederi legate de acestea vor fi stabilite printr-o lege specifica.

TITLUL XIV

Calitatea si informatiile in sistemul de sanatate

CAP. I

Dispozitii generale

Art. 153

(1) Ministerul Sanatatii, ca autoritate centrala, cu rol de elaborare de politici de sanatate, reglementare si control, garanteaza calitatea in sanatate, asigurand dezvoltarea de standarde bazate pe cele mai bune practici si pe evidente, sprijinind implementarea de ghiduri practice, asigurand educatia medicala continua a personalului din sistem, evaluand continuu caliatatea si asigurand organizarea si functionarea unui sistem informational adecvat.

(2) Ministerul Sanatatii elaboreaza si supune aprobarii Guvernului Strategia Nationala pentru Asigurarea Calitatii in Calitate si Strategia Nationala Informatica pentru Sanatate.

(3) Furnizorii de servicii de sanatate sunt responsabili de calitatea serviciilor de sanatate prestate si de transmiterea de informatii necesare evaluarii aceteia.

CAP. II

Sistemul de asigurare a calitatii in sanatate

Art. 154

Sistemul de asigurare a calitatii in sanatate are rolul de a mentine si creste continuu calitatea serviciilor de sanatate si satisfactia pacientului legata de aceasta, si de a eficientiza cheltuirea fondurilor in sistemul de sanatate.

Art. 155

Sistemul de asigurare a calitatii in sanatate asigura dezvoltarea, implementarea si evaluarea calitati iserviciilor de sanatate prin culegerea de informatii legate de calitatea furnizarii serviciilor si prin monitorizarea si cercetarea continua a calitatii serviciilor de sanatate.

Art. 156

Sistemul de asigurare a calitatii in sanatate este coordonat de catre Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS) si functioneaza in baza strategiei nationale pentru asigurarea calitatii serviciilor de sanatate si a strategiei nationale informatice in sanatate.

CAP. III

Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS)

Art. 157

(1) Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS) este autoritate independenta, cu personalitate juridica.

(2) Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS) este organizata ca fundatie de utilitate publica avand ca membru fondator Ministerul Sanatatii.

(3) Conducerea ANCIS este asigurata de catre Consiliul Director format din experti desemnati de catre Presedentie, MS, CNAS, Colegiul Medicilor din Romania si Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania.

(4) Acestia aleg prin vot un presedinte cu un mandat de 5 ani; Presedintele Consiliului Director are si rol de director general si este ordonator de credite pentru ANCIS.

Art. 158

(1) Agentia Nationala pentru Calitate si Informatie in Sanatate (ANCIS) include Centrul de Monitorizare si Evaluare a Serviciilor de Sanatate, Comisia de Acreditare a Spitalelor, Departamentul de Evaluare a Tehnologiilor din Sanatate, Centrul de Calcul si Statistica Saniatara si Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management.

(2) ANCIS poate stabili grupuri de experti nationali sau internationali care sa lucreze pe timp limitat, pe proiecte specifice. Structura ANCIS va fi stabilita prin Ordin al MS.

Art. 159

Principalele obiecte de activitate ale ANCIS sunt:

a) sa se asigure, ca serviciile oferite in sistem au la baza standarde nationale si, dupa caz, internationale agreate atat la nivel clinic cat si la nivel managerial;

b) sa evalueze felul in care serviciile de sanatate sunt administrate si oferite pentru a asigura ca se obtin cele mai bune rezultate cu resursele existente;

c) sa sprijine implementarea strategiei nationale pentru asigurarea calitatii prin culegerea de informatii, realizarea de studii si activitati de formare a personalului din sistemul de sanatate.

Art. 160

ANCIS are urmatoarele responsabilitati majore:

a) Promovarea si implementarea de programe structurate de asigurare a calitatii;

b) Evaluarea si raportarea anuala asupra unor seturi de servicii;

c) Supravegherea acreditarii unitatilor medicale cu paturi;

d) Evaluarea tehnologiilor utilizate in cadrul sistemului de sanatate;

e) Dezvoltarea si implementarea sistemului informational in sanatate.

Art. 161

In vederea indeplinirii responsabilitatilor sale ANCIS are urmatoarele atributii principale:

a) dezvolta, disemineaza si monitorizeaza standardele agreate precum si ghiduri/modele de cea mai buna practica ca si baza pentru dezvoltarea protocoalelor locale de ingrijiri;

b) introduce si supervizeaza procesele de acreditare a furnizorilor de servicii de sanatate;

c) dezvolta programe de formare in sanatate publica si management, care sa asigure cresterea calitatii in sistemul de sanatate;

d) promoveaza programul de evaluare a impactului asupra sanatatii, in conformitate cu metodologia si recomandarile OMS si UE;

e) promoveaza si consiliaza asupra initiativelor nationale in domeniul sigurantei pacientului;

f) dezvolta programe de evaluare a serviciilor de sanatate, pe grupuri sau domenii de ingrijiri, pe tipuri de boli sau conditii, sau pe sectoare de ingrijire; evaluarile pot fi efectuate la nivel national, dar si regional si pot fi legate de dezvoltarea calitatii standardelor pentru diferitele servicii si acoperind orice aspect al performantei, inclusiv aspectele legate de managementul clinic;

g) elaboreaza si publica un raport national de evaluare a performantei in relatie cu fiecare domeniu de servicii examinat, in conformitate cu standardele nationale specificate, care detaliaza in mod clar daca standardele cerute au fost indeplinite, neindeplinite sa depasite si masura in care serviciile furnizate au condus la o imbunatatire reala a starii de sanatate pentru pacient;

h) incurajeaza si promoveaza dezvoltarea standardelor de calitate;

i) asigura activitatile necesare in cadrul procesului de evaluare a tehnologiilor din sanatate pentru a stabili daca ele sunt eficiente si daca utilizarealoreste justificata;

j) sprijina introducerea de tehnologii noi are aduc beneficii semnificative si dovedite in sanatate;

k) previne introducerea de tehnologii care nu pot atinge cerintele de analiza bazata pe dovezi;

l) monitorizeaza continuu eficienta tehnologiilor dupa introducerea acestora.

m) supervizeaza dezvoltarea evaluarii tehnologiilor medicale si promoveaza uzul acesteia pentru decizii vitale de politica de sanatate, atat pe parcursul evaluarii initiale, cat si in faza de implementare, monitorizare si evaluare a rezultatelor.

CAP. IV

Sistemul informational care sta la baza sistemului de asigurare a calitatii in sanatate

Art. 162

(1) Pentru buna functionare a sistemului de asigurare a calitatii in sanatate se vor asigura:

a) accesul rapid la informatii de calitate privind sanatatea, serviciile de sanatate si sociale atat pentru publicul larg, pacienti, cat si pentru specialistii in domeniu, administratori, manageri si factori decizionali;

b) utilizarea optima a tehnologiei informatiei si comunicarii in vederea eficientizarii serviciilor operationale si sporirii receptivitatii serviciilor;

c) realizarea proceselor decizionale si de planificare pe baza informatiilor disponibile;

d) evaluarea impactului exercitat de deciziile investitionale asupra serviciilor;

e) consolidarea rolului informatiilor in imbunatatirea sanatatii, inclusiv din perspectiva stilului de viata sanatos, educatiei si instruirii, pentru a asigura exploatarea eficienta a cunostintelor acumulate;

f) comunicarea mai rapida si mai eficienta intre toate sectoarele din domeniul sanatatii.

g) in vederea aplicarii prevederilor de laArt. 10 alin. (1), Strategia Nationala Informatica pentru sanatate va crea cadrul adecvat, iar ANCIS va dispune de structuri adecvate culegerii si analizei informatiilor necesare.

Art. 163

ANCIS are urmatoarele atributii principale referitoare la functionarea sistemului informational din sanatate:

a) conduce dezvoltarea informationala, in conformitate cu Strategia Nationala Informatica in Sanatate;

b) dezvolta standarde informationale, definitii si dictionare de date;

c) dezvolta si stabileste seturi de date minimale;

d) asigura calitatea datelor si informatiilor;

e) evalueaza dezvoltarile propuse in ceea ce priveste datele si standardele tehnice;

f) promoveaza educatia, formarea si dezvoltarea abilitatilor pentru personalul de domeniu;

g) promoveaza si coordoneaza cercetarea si dezvoltarea nationala in domeniul e-health;

h) dezvolta o biblioteca nationala virtuala care sa ghideze procesul decizional in sanatate;

i) promoveaza actiuni commune pentru asigurarea securitatii confidentialitatii datelor din sanatate;

j) dezvolta si aproba ghiduri referitoare la accesul la informatia detinuta de agentii din sanatate;

k) colaboreaza la dezvoltarea specificatiilor celor mai adecvate pentru achizitionarea de tehnologie din domeniul informatic pentru intregul sistem de sanatate.

Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 176

1) ANCIS se infiinteaza prin comasarea prin fuziune a Scoalii Nationale de Sanatate Publica, Management si Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti cu Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor(CoNAS) care se desfiinteaza

2) ANCIS este institutie cu personalitate juridica romana, specializata in domeniul sanatatii publice, administratiei si managementului sanitar, cu sediul in municipiul Bucuresti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2.

3) ANCIS va prelua prin transfer personalul aferent activitatilor mentionate in prezenta lege de la SNSPMPDS, CONAS.

4) Patrimoniul SNSPMPDS Bucuresti, precum si al CONAS Bucuresti se transfera si se stabileste pe baza bilantului contabil de inchidere la data predarii/preluarii, insotit de celelalte anexe potrivit metodologiei existente, intocmite de institutiile care se desfiinteaza, respectiv SNSPMPDS si CONAS Bucuresti, precum si a protocoalelor de predare-primire intocmite in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari. In protocol se vor mentiona si disponibilitatile care se preiau din contul CONAS Bucuresti, aferente activitatii preluate de SNSPMPDSB.

5) Dupa semnarea protocoalelor mentionate si finalizarea procesului de reorganizare, inventarul bunurilor din domeniul public al statului va fi actualizat, cu mentionarea datelor de identificare ale acestora si precizarea numerelor de identificare MFP, conform reglementarilor legale in vigoare.

6) ANCIS preia toate drepturile si este tinuta de toate obligatiile SNSPMPDSB, potrivit reglementarilor legale si contractuale.

7) ANCIS preia drepturile si este tinuta de obligatiile CONAS Bucuresti, potrivit reglementarilor legale si contractuale.

8) ANCIS administreaza bunuri proprietate publica si privata a statului, precum si alte bunuri dobandite in conditiile legii.

9) Bunurile proprietate publica aflate in administrarea ANCIS, precum si cele dobandite din fonduri publice se evidentiaza distinct in patrimoniul acesteia.

10) Rezultatele cercetarilor efectuate si finalizate din fonduri publice sau din alte fonduri, concretizate in bunuri de orice fel, inclusiv drepturi de proprietate intelectuala, sunt bunuri dobandite cu titlu de proprietate sau in administrare, dupa caz, de ANCIS daca prin contracte nu se prevede altfel, si se inregistreaza in evidenta contabila ca active corporale sau necorporale, dupa caz, conform reglementarilor legale in vigoare.

11) In exercitarea drepturilor sale, ANCIS detine si foloseste bunurile aflate in patrimoniul sau si, dupa caz, dispune de acestea, in conditiile legii, in scopul realizarii obiectelor sale de activitate, si beneficiaza de rezultatele utilizarii acestora.

12) Regulamentul de organizare si functionare, statutul, statul de functii si structura de personal ale SNSPMPDSB se aproba de catre Consiliul director al ANCIS, cu avizul Ministerului Sanatatii, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei hotarari